Coronavirus - România: 209648 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

RECORD de infectări COVID-19 în rândul copiilor. Nelu Tătaru: peste 770 de cazuri confirmate în ultima săptămână

Thursday, 01 October 2020, 18:34 Sursă: realitatea.net

Autor: Ioana Stanescu

 

Ministrul Sănătăţii a anunțat, joi, că, din evaluările autorităţilor, în ultima săptămână s-au înregistrat „în jur de 276 de copii care sunt între 0-9 ani şi 495 de copii care sunt între 10 şi 19 ani", infectaţi cu noul coronavirus.

Legat de numărul crescut al infectărilor la copii în ultimele zece zile, Nelu Tătaru a explicat că în ultimele săptămâni a început școala, s-au deschis restaurante, cinematografe, mulți oameni au revenit din concedii, a fost și camăpania electorală și ziua alegerilor, și, având transmitere comunitară, a crescut riscul expunerii la noul virus, mai ales că nu sunt respectate regulile anti-COVID-19.

„Am avut o lună destul de grea, cu numeroase reveniri la normalitate: deschiderea restaurantelor, redeschiderea cinematografelor, revenirea din concedii, începerea şcolii, campania electorală, alegeri locale. Iar toate aceste activităţi au în spatele lor nişte ordine de ministru care prevăd nişte norme de aplicare în vederea funcţionării acestor activităţi. Faptul că nu se respectă acele norme, avem o transmitere în comunitate şi avem în acelaşi timp şi o creştere a numărului de cazuri noi. Noi gestionăm această lună. Sunt cele două săptămâni de când a început şcoala, campania electorală, aglomeraţii”, a spus, joi, ministrul, la un post de televiziune. 

„Copiii, adolescenţii nu prezintă simptomatologie. (...) Trebuie să gândim că, atât procesul electoral, în sine ziua votului, precum şi ziua în care copilul este prezent la şcoală sunt cele mai reglementate în acest moment şi cele mai respectate. Dar să vedem cu ce se ajunge la şcoală, cu ce sunt aşteptaţi copiii când ies de la şcoală, cum pleacă copiii de la şcoală acasă, ce se întâmplă în parcuri, cum este transportul în comun”, a mai atras atenția ministrul Sănătății.

Școala s-a deschis în urmă cu două săptămâni, la 14 septembrie, iar elevii participă la ore fizic, online sau în varianta mixtă, în funcție de scenariul decis de INSP și de unitățile de învățământ - verde, roșu sau galben.

Astfel că în ultimele două săptămâni au fost înregistrate mai multe cazuri de copii cu COVID-19. Pe Până pe 24 septembrie au fost identificați 17 copii infectati cu noul coronavirus. Un ultim caz este cel al unui băiat de şase ani internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Copilul este acum în stare stabilă, respirând cu mască de oxigen, cu o afectare pulmonară uşoară. Este al doilea caz confirmat și spitalizat din București după cel mai grav caz de infecție cu noul coronavirus la copil din România - un băiețel de 10 ani din Buzău, transferat la Terapie Intensivă în stare gravă la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din București, pe 16 septembrie. A ajuns la ATI pentru ca a facut un sindrom foarte rar - PIMS, sindrom inflamator multisistem, similar Kawasaki.  Copilul s-a vindecat deja, fiind externat. Tot cu o zi în urmă, miercuri, a mai fost diagnosticat pozitiv la coronavirus un bebeluș de nouă luni în județul Galați. El și alți doi copii sunt internați la Terapie Intensivă a Spitalului de Copii din Galaţi. 

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL