Câteva sute de persoane au protestat, joi seara, în fața Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, revoltate de modul în care a fost tratată eleva de 15 ani care a murit la mai puțin de o oră după ce a intrat în unitate.
Oamenii s-au adunat în parcul din fața UPU, unde au aprins lumânări și au depus flori lângă fotografia Ștefaniei, după care au blocat drumul din fața spitalului, strigând lozinci precum "Afară criminalii din spitale", "Demisia", "Criminalul", "Să plătească", relatează Agerpres.
Ei au cerut demisia medicului, care a mai fost concediat în 2016 tot în urma unor reclamații, dar care a fost reangajat după ce a câștigat în instanță.
Părinții fetei au spus că nu înțeleg de ce a murit acesta în condițiile în care a intrat "pe picioarele ei, cu zâmbetul pe buze", iar medicul de gardă ar fi vorbit urât și i-ar fi spus că e obeză.
Managerul Spitalului Județean, Adrian Marc, a declarat că sunt în desfășurare mai multe anchete, fiind așteptat rezultatul anchetei Colegiului Medicilor care să arate cauzele și împrejurările în care a avut loc decesul și dacă medicul care a tratat-o pe elevă a procedat corect sau este vorba despre un caz de malpraxis. El a afirmat că la adresa medicului este o singură plângere.
Potrivit unui comunicat al SJU, tânăra a murit după al doilea stop cardiorespirator, având probleme de respirație.
"În data de 18.01.2023, ora 15,21 s-a prezentat la UPU o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturație oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgențe majore și intubată, primele investigații pledând pentru un cord pulmonar acut și suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză. În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susținere a funcțiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil. La aproximativ 30 minute, ora 19,10 intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată", a precizat sursa citată.
Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, care a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.