Actual· 2 min citire

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras. Ionuț Stroe: Subiectul este închis

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras. Ionuț Stroe: Subiectul este închis

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras. Ionuț Stroe: Subiectul este închis

Publicat27 sept. 2024, 21:35
Actualizat27 sept. 2024, 21:36
Sursărealitatea net

Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuț Stroe, a anunțat că proiectul de lege care îi permitea președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare a fost retras chiar de inițiatori. Stoe a punctat că, din acest motiv, subiectul este închis pentru liberali.

„Este foarte bine că s-a lămurit această situație. Subiectul pentru noi este unul închis, în mod evident. S-a speculat foarte mult din punct de vedere politic pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, iată, declarațiile președintelui lămuresc în totalitate situația”, a afirmat Stroe, la sediul PNL..

Coaliția, în fața destrămării. Nicolae Ciucă: „Înțelegeri politice între mine și Marcel Ciolacu NU MAI EXISTĂ”

„De altfel, parlamentarii inițiatori chiar au depus în această dimineață o cerere de retragere a amendamentului de pe agenda Parlamentului. Am retras acest amendament tocmai pentru a nu se mai specula politic. (…) Eu cred că agenda în momentul de față este cât se poate de lămurită. Prea multe de adăugat n-aș mai avea”, a menționat Ionuț Stroe.

Relații „normale” între Klaus Iohannis și PNL

Întrebat ce relație are PNL cu Klaus Iohannis în acest moment, purtătorul de cuvânt a răspuns că relațiile sunt „corecte” și „normale”.

„Niciodată nu am ascuns parteneriatul pe care l-am avut cu președinte Klaus Iohannis. Nu numai în decursul exercitării mandatelor de președinte, dar și înainte, pentru că președintele Klaus Iohannis a fost ales din partea Partidului Național Liberal. În mod evident, și acum relația este una corectă și normală”, a explicat Stroe, precizând că nu poate comenta speculații legate de o distanțare a PNL de Iohannis.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News