Actual· 2 min citire

Prognoza meteo pentru 21 mai - 17 iunie. Când vin temperaturile de 30 de grade

Se schimba vremea. Urmeaza temperaturi de 30 de grade

Se schimba vremea. Urmeaza temperaturi de 30 de grade

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 mai 2024, 08:30

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 21 mai - 17 iunie 2024. Specialiștii anunță temperaturi de vară, mai mare decât cele normale pentru această perioadă, dar cu fenomene extreme.


Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 21 mai, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 21 mai - 17 iunie 2024.

"Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice în Oltenia, Banat și în Crișana, local în Transilvania și Maramureș și izolat în celelelate regiuni. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă în general de 15...20 l/mp și izolat de peste 40 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va prezenta intensificări în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali, unde va atinge viteze în general de peste 60...70 km/h, local și temporar și la o intensitate mai redusă și în sud, centru și est, dar se va intensifica pentru scurt timp și în timpul averselor când vor fi pe arii restrânse și vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 28 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 17 grade Celsius, cu valori ușor mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali", au explicat specialiștii ANM.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Când vine valul de căldură peste România

Vremea 21 - 27 mai 2024

Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în jumătatea de nord a teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi ușor sub cel normal pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sud-vestice și deficitare în rest.

Prognoza meteo 27 mai - 3 iunie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în vest, nord și local în centru. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele de deal și de munte.

Vremea 3 - 10 iunie 2024
Mediile valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile sudice și estice.

Prognoza meteo 10 - 17 iunie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste mediile climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și estice. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în sudul și estul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această perioadă în rest.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News