Părintele Arsenie Boca a prezis că Bucureștiul la fi șters de pe harta României, în urma unui cutremur incredibil. "Se va oua de două ori, iar la a treia ouare, marele oraș va fi șters de pe fața pământului pentru păcatele lui", a spus părintele.
Arsenie Boca a fost unul dintre cei mai importanți vizionari pe care i-a avut România. Profețiile sale s-au îndeplinit exact așa cum au fost rostite sau pictate. Cele două mari cutremure care au lovit Bucureștiul în secolul XX au fost prevăzute de către Arsenie Boca întocmai. El le-a definit precum „cele două ouări”, pentru ca atunci când timpul va veni, o a trei se va produce și va pune întreg orașul la pământ.
Un cutremur major se va produce, probabil mai mare decât precedentele, și astfel, întreg Bucureștiul la fi lovit din toate direcțiile pentru ca, în cele din urmă, se dispară de pe harta României. Toate acestea vor fi precum o pedeapsă pentru că oamenii au păcate mult prea mari și, într-un fel sau altul, trebuie să plătească. Profeția a fost efectuată undeva înainte de anii ’40. Părintele Boca le spunea apropiaților că ei nu vor prinde acest eveniment major pentru că se va petrece în secolul următor.
Pe lângă această profeție uimitoare, Arsenie Boca a mai prezis și sfârșitul comunismului și începutul unei ere mult mai rea, în care ororile vor fi și mai mari.
„Zdreanța roșie, secera și ciocanul, steaua cu cinci colțuri o să dispară, dar va veni steaua cu șase colțuri, anarhia, și va fi vai și amar de lume (…) Asta va fi peste mulți ani, și nouă, Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi (…) Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deșartă a victoriei, câți dintre cei drepți au mai rămas. Căci după această victorie deșartă, puțini dintre cei drepți vor fi în picioare și la sărbătoare. Peste tot vor fi naimiți (vânduți dușmanului) și abia atunci va începe o noua luptă, fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca și cea pe care am început-o noi acum!”
„Zdreanța roșie”, adică comunismul, a apus de mai bine de 20 de ani și a fost înlocuit cu capitalismul. Steaua cu șase colțuri este simbolul reprezentativ al masoneriei. În consecință, ei sunt cei care controlează acest capitalism și această pseudodemocrație. Arsenie Boca s-a referit la perioada aceasta în care ne ducem existența.