Specialiștii britanici au anunțat că s-a făcut o descoperire majoră în tratarea, dar și prevenirea cancerului mamar. În urmă celui mai vast studiu realizat până acum legat de cancerul la san, au fost identificate în premieră toate cauzele care duc la apariția bolii, informează ziare.com.
Identificarea cauzelor acestei boli este un pas esențial în găsirea tratamentelor. Iar pentru a identifica cauzele cancerului mamar, oamenii de știință au analizat ADN-ul în cazul a 560 de paciente cu cancer la san, descoperind că există 93 de gene care, afectate de mutații, duc la apariția tumorilor.
Despre unele dintre aceste mutații se știa și până acum, însă lista a fost completată și se crede că e în prezent "definitivă", fiind adăugate și câteva mutații rare, care duc la apariția tumorilor. Profesorul Mike Stratton, directorul Institutului Sanger, din cadrul Universității Cambridge, numește descoperirile recente "o piatră de hotar", un moment crucial în cercetarea cancerului.
"Sunt circa 20.000 de gene în genomul uman. Se pare că, acum că avem această viziune completă asupra cancerului mamar, 93 dintre aceste gene, dacă suferă mutații, transformă o celulă normală din țesutul mamar într-una canceroasă", a explicat Mike Stratton.
Potrivit acestuia, lista a fost înmânată universităților, companiilor farmaceutice și nu numai, un prim pas în producerea unor noi medicamente, care să țintească aceste gene.
Pe piață există deja câteva medicamente care au că țintă aceste gene, despre care se știe că funcționează. BBC oferă că exemplu medicamentul numit Herceptin, care funcționează însă în cazul unor anumite mutații. E nevoie de medicamente pentru fiecare tip de mutație în parte și se speră că acestea vor putea fi obținute în circa 10 ani.
Din păcate, atrage atenția BBC, există și mutații atât de rare încât e puțin probabil că marile companii să fie interesate să obțină tratamente pentru acestea. Cât despre motivele care duc la apariția acestor mutații, unele vin pe fondul unei predispoziții genetice, iar altele apar în contextul luptei organismului cu unele virusuri. Apariția celor mai multe dintre mutații nu poate fi, însă, în prezent, explicată.