Actual· 2 min citire

Președintele Klaus Iohannis a fost primit în Tanzania - Imnul României, intonat din nou fals de fanfară - VIDEO

Klaus Iohannis in Tanzania

Klaus Iohannis in Tanzania

Scris de Dan Istratie Publicat: 17 nov. 2023, 09:46

Președintele Klaus Iohannis este primit vineri de președintele Tanzaniei Samia Suluhu Hassan. Ulterior, cei doi șefi de stat vor avea declarații de presă comune. Sâmbătă, cuplul prezidențial va merge în Zanzibar, având programată și o vizită în Stone Town, o atracție turistică și înscris în patrimoniul UNESCO.

După ceremonia primirii oficiale sunt programate convorbiri tête-à-tête,  convorbiri oficiale, declarații de presă comune  și un dejun oficia.

Iohannis a sosit joi în Tanzania, după vizita în Kenya.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a sosit în țară pentru o vizită de stat în perioada 16-19 noiembrie 2023, în urma invitației Președintelui Republicii Unite Tanzania, Dr. Samia Solution Hassan”, a transmis Ministerul de Externe din Tanzania.

Pe Aeroportul Internațional ”Julius Nyerere”, Klaus Iohannis a fost primit de Ministrul Resurselor Naturale și Turismului, Angellah Kairuki.

Scopul vizitei este de a atrage mai multe investiții și de a atrage mai mulți turiști din România, notează MAE tanzanian.

În plus, în cadrul dialogului oficial care va avea loc în 17 noiembrie, cei doi președinți vor discuta despre cea mai bună modalitate de promovare și consolidare a cooperării înt domeniile educației, sănătății, agriculturii, energiei și mineralelor.

Înainte de a părăsi țara pe 19 noiembrie peședintele României va avea ocazia să meargă la Zanzibar unde va discuta cu președintele Dr. Hussein Ali Mwinyi și va vizita orașul vechi - Stone Town - care este una dintre cele mai mari atracții turistice din lume, subliniază ministerul.

Următoarele etape ale turneului african al lui Iohannis includ vizita de stat în Republica Cabo Verde și vizita oficială în Senegal.

Conform Administrației prezidențiale, vizitele președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african.

Imnul României a fost interpretat din nou fals în Africa. La fel s-a întâmplat și în Kenya.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News