Președintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, la Palatul prezidențial din Abu Dhabi de președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.
"Sunt foarte multe zone - și bilaterale, și regionale, și în plan global - unde putem să colaborăm foarte bine. Sunt oportunități enorme și cred că ne dorim amândoi să le fructificăm", a declarat Iohannis în cadrul convorbirilor oficiale cu șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, pe care l-a invitat să efectueze o vizită oficială în România, relșatează Agerpres.
Șeful statului a arătat că va face propuneri cu privire la colaborarea în zona COP28 și a Formatului celor Trei Mări.
El a vorbit și despre exemplele de dezvoltare sustenabilă din Emiratele Arabe Unite.
"Ați reușit să transformați Abu Dhabi într-o bijuterie în zona Golfului, dar în același timp dezvoltarea sustenabilă și exemplele pe care le-am putut vedea aici în folosirea eficientă a resurselor naturale dovedește că ați realizat niște standarde foarte înalte, care între timp au devenit standarde mondiale și vă felicit pentru acest lucru", a mai spus șeful statului.
Iohannis a amintit de vizita la Masdar City, arătând că în acest oraș au fost atinse standarde înalte de eficiență și sustenabilitate în dezvoltarea urbană.
La rândul său, președintele Emiratelor Arabe Unite a pledat pentru dezvoltarea relațiilor cu România și pentru o prezență activă a țării noastre la COP28, reuniune care va avea loc anul acesta în Emiratele Arabe Unite.
"Problematica schimbărilor climatice preocupă ambele țări și ambele țări au un obiectiv în acest sens, și anume a realiza neutralitatea climatică până în anul 2050. (...) Dorim o relație strânsă de colaborare cu țara dumneavoastră, cu toate țările și în special cu țara dumneavoastră pentru un viitor mai bun pentru statele lumii", a subliniat șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.
Cu acest prilej au fost semnate mai multe memorandumuri de înțelegere, respectiv între Ministerul Energiei și Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite și Ministerul Energiei privind cooperarea energetică; între Ministerul Educației și Învățământului din Emiratele Arabe Unite și Ministerul Educației din România privind cooperarea în domeniul educației; între Autoritatea Națională pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență, Crize și Dezastre din Emiratele Arabe Unite și Departamentul pentru Situații de Urgență din România în domeniul protecției civile; între Consiliului de Securitate Cibernetică din Emiratele Arabe Unite și Direcția Națională pentru Securitate Cibernetică din România; între Proiectul Masdar și Compania Hidroelectrica; între Compania de Energie Nucleară din Emiratele Arabe Unite și Compania Nuclear Electrica din România în domeniul centralelor nucleare pentru sprijinul programelor nucleare din cele două țări.
Șeful statului a fost primit la Palatul prezidențial din Abu Dhabi cu onoruri militare.
Din delegația președintelui Iohannis fac parte ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Educației, Ligia Deca, consilierii prezidențiali Luminița Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu.
Președintele Klaus Iohannis efectuează, de sâmbătă până marți, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitația președintelui Emiratelor, șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.