Vă invit să parcurgeți alături de noi poveștile simpatice ale celor mai fâșnețe călugărițe.
1. Caterina de Erazu
Se întâmpla prin anii 1600 când măicuței Caterina i se făcuse dor de ducă. A fugit, deghizată în straie bărbătești, din mănăstirea în care și-a petrecut o bună bucată din viață pentru a bate drumurile din Peru și Chile, în căutare de aventuri. A devenit faimoasă pentru modul în care mânuia sabia, dar armele au fost pasiunea ei mistuitoare. Așa a ajuns sora Caterina unul dintre cei mai temuți asasini profesioniști din acele timpuri, care lupta în numele lui Dumnezeu. A fost grațiată de Papă pentru faptele sale, dar și-a găsit sfârșitul într-un duel dat pentru femeia de care se îndrăgostise.
2. Ani Pachen
S-a născut în 1933, în Tibet. Avea doar 17 ani când părinții ei au decis să o dea în căsătorie. Ani avea însă alte planuri. A fugit de acasă și s-a ascuns într-o mănăstire budistă unde a adoptat o viață religios-ascetică. Soarta însă avea să i se schimbe odată cu moartea tatălui ei. În 1958, Ani a devenit capul familiei sale. Fiind o perioadă în care China dădea târcoale Tibetului, tânăra a decis să se implice activ în luptele împotriva comuniștilor chinezi pentru a-i ține departe de orașul ei natal. A luptat nu mai puțin de un an în luptele de gherilă împotriva vrăjmașilor, dar a sfârșit prin a fi capturată de dușmani. A fost aruncată după gratii pentru că a refuzat să renunțe la învățăturile lui Dalai Lama. Legată de mâini și de picioare, Ani a fost supusă zilnic, vreme de un an, unor bătăi crunte pentru a renunța la credința ei. Dar a rezistat. A fost eliberată după 21 de ani, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să se întoarcă la vechile obiceiuri. S-a implicat din nou în protestele și demonstrațiile împotriva comuniștilor, iar când a aflat că se pregătește iar arestarea ei, a fugit către Nepal. A mers 25 de zile prin zăpadă pentru a scăpa de furia celor care o voiau după gratii, dar a reușit într-un final să scape. Ani Patchen s-a stins din viață în 2002, dar a lăsat în urmă povestea unui om care a luptat până la moarte pentru crezurile sale.