Un polițist de la Brigada de Operațiuni Speciale Brașov a fost reținut luni, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Conform unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, polițistul, Dorin Iulian Aitean, a fost depistat, în noaptea de 29 spre 30 mai, de polițiștii de rutieră, pe drumul județean ce leagă municipiul Brașov de comuna Sânpetru, sub influența alcoolului la volan.
La momentul respectiv, polițistul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, astfel că a fost condus la Spitalul Județean Brașov unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, buletinul de analiză toxicologică relevând o alcoolemie la valorile de 1,04 g/l pentru prima probă și 0,95 g/l pentru cea de-a doua.
Conform sursei citate, deși i s-a pus în vedere că nu mai are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea dosarului penal și a semnat un proces-verbal în acest sens, în următoarele două zile, polițistul a condus din nou autoturismul, fiind surprins de camerele de supraveghere video amplasate pe drumurile publice din municipiul Brașov și din împrejurimile orașului.