Polițiștii clujeni au făcut un filtru de rutină, dar au fost uimiți de ce au găsit în portbagajul unei mașini.
Joi, 28 august, la 1:00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej, Secția 5 Poliție Rurală, au oprit pentru control, pe strada Valea Jichișului, un autovehicul, scrie stiridecluj.ro.
"În momentul opririi, din autovehicul a ieșit în fugă un pasager, care se afla pe bancheta din spate. Bărbatul a fost urmărit de către polițiști, reușindu-se prinderea și imobilizarea acestuia. Polițiștii au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din localitatea Ciumăfaia, județul Cluj.
În urma verificării autoturismului, în portbagajul acestuia s-a găsit o suină și mai multe bunuri (unelte electrice, produse alimentare). Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că bunurile găsite în autoturism, ar fi fost sustrase de către bărbatul de 44 de ani. Acesta ar fi acționat împreună cu șoferul autoturismului, un bărbat de 58 de ani din localitatea Mahal, județul Cluj, și cu un alt tânăr de 20 de ani, din Cluj-Napoca.
Prejudiciul, în valoare de circa 4.000 de lei, a fost recuperat, bunurile și animalul fiind predate unui bărbat din localitatea Șigău, județul Cluj, din gospodăria căruia ar fi fost sustrase”, precizează unul dintre anchetatori.