Actual· 3 min citire

Peste 90 de persoane blocate în trafic din cauza viscolului au fost salvate

Peste 90 de persoane blocate în trafic din cauza viscolului au fost salvate

Peste 90 de persoane blocate în trafic din cauza viscolului au fost salvate

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 ian. 2016, 15:56

Peste 135 de misiuni de intervenție medicală și de prim ajutor au fost efectuate în ultimele 24 de ore și peste 90 de persoane din 30 mașini blocate în trafic din cauza viscolului au fost salvate, a anunțat, duminică, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit IGSU, pe lângă cele 135 de misiuni de intervenție medicală și de prim ajutor, în alte 160 de cazuri s-a intervenit pentru degajarea arborilor căzuți în urma viscolului. În condițiile ninsorilor viscolite din ultimele ore, peste 1.700 pompieri au intervenit cu 700 utilaje și mijloace tehnice, iar alți 3.200 de salvatori sunt pregătiți să acționeze în județele afectate de vremea rea.

"Până la această oră, ca urmare a intervențiilor pompierilor salvatori, au fost efectuate peste 135 misiuni de acordare a primului ajutor medical calificat și au fost salvate peste 90 de persoane din 30 autovehicule surprinse în trafic de viscol. În urma căderilor abundente de zăpadă și a viscolului puternic, salvatorii au intervenit cu accesoriile de descarcerare în peste 160 de cazuri pentru degajarea arborilor care obstrucționau mai multe căi de acces sau erau căzuți pe autoturisme. Toate misiunile s-au derulat cu maximă operativitate, fără a exista persoane rănite sau alte situații deosebite. În județele aflate sub incidența codului portocaliu au fost derulate mai multe misiuni de salvare a persoanelor surprinse în autoturisme, din cauza viscolului, acestea fiind gestionate în cel mai scurt timp. Intervențiile de salvare au durat între 20 și 30 de minute", se arată într-un comunicat de presă al IGSU, citat de Mediafax.

Echipele de la ISU Călărași au ajutat la scoaterea din zăpadă a 16 autovehicule, printre care și un autocar în care aflau 40 de persoane.

"Autocarul, blocat între localitățile Luica și Nana, a fost repus pe carosabil de către salvatori cu sprijinul lucrătorilor de la Secția Drumuri Naționale, operațiunea de salvare durând aproximativ o oră și 20 de minute", a precizat IGSU.

De asemenea, salvatorii din Buzău au intervenit pentru asistența unei gravide. Două echipaje de pompieri formate dintr-o șenilată și o autospecială de transport personal și victime multiple au reușit să parcurgă drumul deosebit de dificil, în mai puțin de două ore, femeia fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată în siguranță la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

"De la intrarea în vigoare a avertizărilor meteo și până în acest moment, echipajele serviciilor de ambulanță au fost angrenate în peste 700 misiuni, fiind transportate la spital peste 460 de persoane, cu diferite afecțiuni medicale - persoane vârstnice, gravide sau bebeluși. Menționăm în acest sens intervenția din satul Hulubești (județul Giurgiu), în care o ambulanță care a preluat un sugar de șapte luni cu stare febrilă a rămas blocată în zăpadă. În sprijinul acestora, a fost trimisă în întâmpinare o altă ambulanță și un echipaj de deszăpezire. În mai puțin de o oră, copilul a fost preluat și transportat în condiții de siguranță la UPU Giurgiu", a mai arătat IGSU.

Potrivit sursei citate, în continuare, 680 echipaje asigură primul ajutor medical în situații de urgență, în sprijinul acestora fiind pregătite să intervină încă 70 unități de terapie intensivă mobilă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News