Două autocamionae încărcate cu peste 40 tone de deșeuri constând în haine, plastic și cauciucuri uzate, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare au fost opritela frontieră, în vreme ce încercau să intre în țară prin vămile din județele Arad și Bihor. Potrivit Poliției de Frontieră, deșeurile erau aduse din Italia și Ungaria.
În data de 13.12.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetățean român, în vârstă de 35 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri costând în plastic și cauciucuri uzate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.420 kilograme de deșeuri constând în plastic și cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au efectuat pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 41 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second-hand de la o societate comercială din Ungaria, pentru o firmă din România.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deșeuri de textile pentru care șoferul nu a prezentat documentația completă prevăzută de lege pentru tranzitul de deșeuri. În total, vehiculul transporta 16.720 de kilograme de deșeuri.
În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.