Actual· 1 min citire

Peste 3 milioane de lei pagubă la buget, făcută de o firmă de ridesharing din București. Șoferii, angajați FĂRĂ acte: compania NU plătea nici contribuțiile la stat

Peste 3 milioane de lei pagubă la buget, făcută de o firmă de ride sharing din București/ Profimedia

Peste 3 milioane de lei pagubă la buget, făcută de o firmă de ride sharing din București/ Profimedia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 mar. 2025, 11:48

Inspectorii antifraudă au constatatat un prejudiciu de peste 3 milioane de lei în urma verificărilor înteprinse la o firmă de ridesharing din București. Compania ar fi angajat șoferi în perioada 2022 – 2024, fără a încheia acte pentru aceștia și fără a plăti contribuțiile la stat.

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat o firmă din București care activează pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online.

În urma verificărilor, s-a constat că în perioada iulie 2022 - octombrie 2024 societatea utiliza forța de muncă fără întocmirea documentelor legale de angajare și fără plata contribuțiilor la bugetul de stat.

FRAUDĂ uriașă cu mașini second-hand din UE! O firmă din Ilfov a "omis" să înregistreze în contabilitate livrările

De asemenea, sumele de bani încasate de la operatorii platformelor online au fost transferate din conturile societății în conturile personale ale administratorului, de unde ulterior au fost făcute plăți către salariați (șoferi).

"În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat în cuantum de 3.050.403 lei, vor fi sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de ANAF.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News