Actual· 2 min citire

Pericolul ascuns din restaurante. Virusul care îmbolnăvește mii de oameni

Pericolul ascuns din restaurante. Virusul care îmbolnăvește mii de oameni

Pericolul ascuns din restaurante. Virusul care îmbolnăvește mii de oameni

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 iun. 2016, 16:19

De cele mai multe ori focarele unor infecții provocate de alimente sunt concentrate în restaurante, arată un raport al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

Potrivit studiului, în SUA, din cauza alimentelor contaminate au existat mai mult de 1.000 de focare de norovirus din cauza cărora s-au îmbolnăvit peste 21.000 de persoane, în doar 3 ani. 64% dintre contaminări s-au produs în restaurante, 17% în urmă serviciilor prestate de firmele de catering sau de banchet, 4% s-au produs în condiții casnice și 1% - în școli sau creșe, mai scrie în raport.

În 70% din cazuri focarul infecției a fost un lucrător bolnav, care a atins alimentele cu mâinile goale sau chiar înainte de a servi mâncarea. „Norovirusul este extrem de contagioas și poate provoca epidemii oriunde se adună oameni și oriunde se servește mâncare" susține doctorul Tom Frieden, directorul Centrului de Prevenire și Control al Bolilor.

Pentru a spori siguranță alimentară și pentru a ne asigura că persoanele care prestează servicii alimentare respectă legile și reglementările de siguranță alimentară, trebuie luate mai multe măsuri de protecție", susține Frieden.

„Toată lumea ar trebui să poată ieși în oraș și mânca fără să se întrebe dacă hrană lor este sigură", a precizat Frieden.

În cercetare se mai spune că focare ale virusului care nu sunt legate de contaminarea alimentelor apar cel mai frecvent în instituțiile ce prestează servicii de îngrijire pe termen lung și doar 1% dintre focarele de norovirus apar pe navele de croazieră.

Alimente frecvente asociate cu toxiinfecții

Norovirus provoacă diaree și vărsături. Cel mai des se răspândește de la persoană la persoană sau prin consumul de alimente contaminate. Totodată, infecția reprezintă cea mai frecvența cauza a bolilor provocate de consumul alimentelor în SUA. Se estimează că, anual, aproximativ 20 de milioane de americani sunt infectați cu acest virus.

În cadrul studiului, în aproximativ 7% dintre focare, anchetatorii au identificat un singur aliment care a cauzat această boală - cel mai frecvent a fost vorba de legume cu frunze, fructe și moluște cum ar fi stridiile.

Cu toate acestea, „orice aliment poate fi contaminat cu norovirus dacă este atins după ce este gătit", a spus Aron Hall, din cadrul Centrului de Prevenire și Control al Bolilor, citat de Livescience. Pentru a preveni izbucnirea norovirusului, specialiștii recomandă că angajații să se spele corect pe mâini și să folosească mănuși de unică folosință sau ustensile pentru a evita atingerea alimentelor.

Sursa: bzi.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News