Actual· 1 min citire

Percheziții de amploare la firme suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul: 1,5 milioane de euro

Percheziții de amploare la firme suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul: 1,5 milioane de euro

Percheziții de amploare la firme suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul: 1,5 milioane de euro

Publicat5 aug. 2015, 08:54
Actualizat5 aug. 2015, 09:32

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează, la această oră, 14 percheziții în Capitală și în 4 județe, fiind vizațe persoane juridice suspectate de activități infracționale. Prejudiciul estimat de oamenii legii se ridică la 1,5 milioane de euro.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează, la această oră, 14 percheziții, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Iași, Hunedoara și Ialomița.

Perchezițiile se desfășoară la sediile sociale ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză ar fi înregistrat cheltuieli ce nu au avut la baza operațiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul estimat în cauză este de peste 1.500.000 de euro.

Vor fi puse în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri. În urma administrării probatoriului, urmează a fi dispuse măsuri legale.

Acțiunea se desfășoară cu suportul polițiștilor structurilor de poliție teritoriale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, IGPR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News