Polițiștii din Bacău au confiscat, de la punctele de lucru ale unei societăți comerciale din județul Timiș, 120 de tone de articole pirotehnice, iar alte 5 tone au fost ridicate în vederea cercetărilor, în urma celor 9 percheziții efectuate în data de 15 decembrie.
La data de 15 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au efectuat 9 percheziții în județul Timiș, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 – 2015, societatea în cauză ar fi comercializat articole pirotehnice din categoriile 2-4, către societăți comerciale din țară, autorizate doar pentru efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice din categoria 1.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și indisponibilizate 120 de tone de articole pirotehnice, care urmau să fie distribuite unor societăți comerciale din țară, fără respectarea normelor privind deținerea și comercializarea acestor obiecte.
De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 5 tone de articole pirotehnice, din categoriile F1-F4, care erau depozitate în spații neautorizate.
La activități au participat și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Inspectoratul General al Poliției Române.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu obiecte pirotehnice fără drept.