Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din București nu va putea avea loc.
"Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulți din credincioșii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuși unor riscuri foarte mari. Știți cum funcționează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în niște condiții pe care nu putem să le controlăm. Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condițiile de distanțare fizică și de protejare a sănătății persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfășoară și care pot pune în pericol viața credincioșilor. Eu sunt convins că și în Biserica Ortodoxă există înțelegere pentru această decizie a noastră și îi rog pe credincioși să înțeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea", a explicat Ludovic Orban, la sediul PNL.
Pe 26 octombrie, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.