Actual· 2 min citire

Pedepse mai grele pentru șoferii prinși băuți la volan și pentru depășirile neregulamentare

Pedepse mai grele pentru șoferii prinși băuți la volan și pentru depășirile neregulamentare

Pedepse mai grele pentru șoferii prinși băuți la volan și pentru depășirile neregulamentare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 iul. 2019, 09:17

Șoferii care depășesc neregulamentar ar putea rămâne fără permis timp de 3 luni și vor primi și o amendă de 2900 de lei. Cel puțin așa propune deputatul Florin Roman, care a depus la Senat un proiect de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Pentru conducerea sub influența alcoolului, atunci când nu avem de-a face cu o infracțiune, proiectul prevede o pedeapsă și mai mare: suspendarea exercitării dreptului de a conduce timp de un an cu amendă de 2.900 de lei.

În forma actuală a legii, se arată că depășirea neregulamentară și conducerea sub influența băuturilor alcoolice pot fi pedepsite cu 30 și, respectiv, 90 de zile de suspendare a dreptului de a conduce.

„România ocupă în continuare un neonorant loc 1 în statistica europeană referitoare la numărul de decese din accidentele rutiere, având o medie de 98 de decese la un milion de locuitori, media europeană fiind de 49 de decese la milionul de locuitori, conform datelor oficiale. La nivel european, această situație este de-a dreptul alarmantă, iar în acest sens se urmărește identificarea unui set de metode pentru a reduce la jumătate numărul victimelor la nivel european. La nivel național avem aprobată Hotărârea nr. 755/2016 privind aprobarea Strategiei naționale pentru siguranța rutieră pentru perioda 2016-2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea, un document strategic care trasează direcțiile de acțiune în sensul sporirii gradului de siguranță în traficul rutier, iar una dintre aceste direcții vizează îmbunătățirea legislației și a controlului respectării acesteia”, arată, în motivarea proiectului, Florin Roman, scrie adevarul.ro.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News