Majorarea voucherelor de vacanță pentru românii care aleg să le folosească în extrasezon, de la 1.450 de lei la 2.080, o solicitare din partea reprezentanților industriei de ospitalitate din România, a fost primită în mod pozitiv de Guvern, a declarat, joi, la Poiana Brașov, președintele Federației Asociațiilor de Promovare a Turismului (FAPT), Corina Martin.
"Am avut solicitări din partea agențiilor de turism și a hotelierilor pentru a propune guvernului, ceea ce noi, industria ospitalieră din România am și făcut - majorarea cuantumului tichetelor de vacanță pentru turiștii care vor alege să vină în vacanță în perioadele de extrasezon. Suma propusă este de 2080 de lei, practic de la 1450 de lei am ajunge la o valoare mai mare, dar trebuie să ne gândim că acești bani se întorc într-o sumă și mai mare în turismul românesc. Este un sprijin care vine pentru operatorii de cazare, de alimentație publică, de agențiile de turism și, destinații care sunt dependente de sezonalitate - de exemplu litoralul românesc, vor avea posibilitatea să vadă mai mulți turiști", a declarat Martin pentru AGERPRES.
Aceasta a menționat câteva dintre efectele acestei majorări.
"Cu o valoare mai mare putem să stăm un număr mai mare de nopți într-o destinație sau putem alege un hotel de patru stele în loc de unul de trei stele. Sau cu o valoare mai mare a tichetelor putem să alegem să consumăm și servicii de spa, tratamente, tratamente balneare, wellness, putem vizita atracții turistice, muzee, tot ce oferă destinațiile românești. În concluzie, o sumă mai mare va aduce mai mulți turiști, sosiri și în perioadele de extrasezon, care, acum sunt descoperite", a precizat președintele FAPT.
Conform Corinei Martin, reacția Guvernului față de această solicitare este una pozitivă, motiv pentru care există toate șansele ca această modificare să fie operată în cursul acestui an.
"Avem parte de reacții pozitive din partea guvernului. În acest moment, discuțiile pe care le avem să credem că vom ajunge la această majorare. Pentru noi, acesta va fi un aport mai mare care vine din partea statului pentru turismul românesc și ne bucură", a spus Corina Martin.