Rugăciunea zileiRugăciunea către Sfântul Mucenic Trifon:„O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la ține aleargă și se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrab ascultătorule și mijlocitorule! Auzi-ne și acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfântă pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuți ai făgăduit mai înainte de ieșirea ta din viață această stricăcioasa că te vei ruga Domnului pentru noi și ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie și întristare a sa, va prinde a chemă sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău. Și precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, ai vindecato, așijderea și pe noi păzește-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieții noastre și mai vârtos în ziua cea înfricoșată a suflării noastre celei de pe urmă mijlocește pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor împresura
Gândul zilei
„Atunci când ne vedem păcatele ca nisipul marii, acesta este începutul luminării sufletului și semn de sănătate a lui, care aduce sufletului smerenie și inimii umilința, din care se naște tihna.” – Sfântul Petru Damaschinul.
Știai că?
Icoanele mariale sunt icoanele ce o înfățișează pe Sfânta Fecioară Maria. Tradiția atribue Sf\ntului Evanghelist Luca primele reprezentări iconografice ale Maicii Domnului. Originalele lor nu s-au păstrat, dar se crede că ele au servit ca prototipuri pentru iconografia marială. Maica Domnului a fost reprezentată și singură ca Orantă, rugându-se pentru oameni (așa cum apare în icoana Deisis), dar cel mai frecvent este înfățișată ca Maica lui Dumnezeu cu Pruncul în brațe ( Ipsotitera ) fie numai bust cum o vedem în icoana împărătească de pe catapeteasmă și în icoanele mobile, în genera, fie în întregime, cum apare pe bolta altarului, stând pe tron, încadrată de îngeri. Tipurile de icoane atribuite Sfântului Ev. Luca sunt: Hodighitria (Călăuzitoarea) și Glycofilusa (Dulce-iubitoarea). În afară de acestea, care sunt cele mai răspândite și mai cunoscute, mai sunt și alte tipuri iconografice ale Sfintei Fecioare, ca cel aflat pe frescele din catacomba Priscilla (sec. II, Roma), numit Galactrofusa (Hrănitoarea cu lapte), care o înfățișează pe Maica Domnului, alăptându-și Pruncul. La Athos se află unele dintre cele mai vechi tipuri de pe iconostas: Panaghia Triherusa — Preasfânta cu trei mâini și Eleusa — Milostiva. Reprezentarea iconografică a Maicii Domnului ilustrează și momente din viața ei: Nașterea Maicii Domnului, Intrarea în biserică a Maicii Domnului și Adormirea Maicii Domnului.
Pilda zilei
Apa învață viața corectă
Un sfânt de pe Muntele Athos a fost întrebat de ucenicii săi: „De-atâta timp stai aici pe malul râului și te uiți în apă. Ce vezi tu aici?”. Sfântul nu dădu niciun răspuns și nu-și întoarse privirea de la curentul apei pe care-l urmărea. În cele din urmă spuse: „Dumnezeu ne învață cum trebuie să trăim, dându-ne exemplul apei. Apa, unde curge, duce viață cu sine și o împarte celor care au nevoie de ea. Este bună și generoasă. Știe să netezească denivelările terenurilor. Este dreaptă. Fără să ezite, cade de pe acoperișuri în adâncuri. Este curajoasă. Suprafața ei este netedă, dar poate forma valuri adânci. Este înțeleaptă. Rocile și stâncile care îi stau în cale le ocolește. Știe să suporte. Dar puterea sa blândă este la treabă ziua și noaptea pentru a da la o parte obstacolele. Este perseverentă. Oricâte serpentine ar trebui să ia asupra ei, nu-și pierde din vedere direcția spre țelul ei veșnic, spre mare. Este conștientă de scopul ei. Și oricât de murdară devine, se străduiește fără încetare să devină curată. Are putere să se reînnoiască. De aceea, spuse Sfântul, privesc în apă. Dumnezeu mă învață prin exempul ei viața corectă”.