Părintele Constantin Necula, cunoscut pentru pildele sale, dar și pentru naturalețea și declarațiile sale diferite, spune, de această dată că Hristos a ajuns să fie închis în... formalisme.
”Cum ne vindecăm de închipuiri? L-am închis pe Hristos în formalisme – batic, fuste lungi, șapte acatiste pe zi -, dar tinerii își au vârsta și trăirile lor. Cum îi face Biserica să înțeleagă că au suflet pe care trebuie să și-l vindece? Un tineret sănătos sufletește înseamnă un neam sănătos. De acord! Ce pot să zic, decât că sunt de acord?! Numai grijă mare la asta cu fustele! Astăzi am auzit o pildă foarte faină, dintr-o catedrală nu de la noi, ci din altă țară. Pe bune, din altă țară! A încercat să intre o domnișoară în biserică și își pusese un voal la partea aceasta de picioare. Și zice custodele: E prea scurt! Trage aia de fustă. Nu, e încă prea scurt! Mai trage un pic. Nu! E încă tot prea scurt. Și zice domnișoara: Părinte, iertați-mă, dacă mai trag mult în jos, se vede în sus! Trebuie să-i învățăm pe copii că n-au de tras de haine, ci trebuie să-și scoată din dulap hainele de care au nevoie. Clar! Nu trebuie să veniți la biserică în reverende, ca noi. Asta ar mai lipsi! Să-i vedem pe toți tinerii din parohie în reverendă și cu papion! Da? Deci nu la modul acesta. Dar vreau să vă spun că tinerii trebuie învățați să se îmbrace după evenimente”, a spus părintele Necula.
”Nu te duci la întâlnire cu mândra cu parul nespălat și, când ridici brațul, cade mândra cu tot tramvaiul, și la biserică vii dat cu gel pe păr, așa, zici că-i linge vaca dimineața. Iar doamnele, grijă mare! Părul vâlvoi flacără caută. Iar la asta cu tinerii și sănătatea tinerilor, să va spun că-i altă treabă. La noi bătrânii sunt bolnavi la suflet. Tinerilor li se trage de la încăpățânarea maturilor din sfânra biserică. Da! Avem câteva mature, măture! De când mi s-a pus mie pata să vorbesc despre astfel de situații, în mintea mea automat vine-o poveste dintr-o duminică frumoasă la Brașov, care-a avut două capete: popa prostu și ucenicii lui la fel de tâmpiți. Am intrat în acea biserică și o domnișoară, frumos îmbrăcată, decent îmbrăcată, în negru, vizibil tristă, se duce către altar să ducă farfuriuța cu prescura, lumânarea și pomelnicul, prin care-l plătea pe preot măcar să se roage și să tacă din gură, nu să devină nesimțit. Ăsta vede la mâna fetei, când o întinde, un inel cu o pietricică acolo, știți, cam cum văd ăștia din presă acum pietrele semiprețioase pe mitră și chiar cred că alea-s de miliarde de lei! Să le dea Dumnezeu banii de pe mitrele arhiereilor noștri! Și la un moment dat, părintele obrăznicos rău – noi, preoții, avem o bădărănie care știu eu de unde ne vine, dar nu vreau să vorbim în seara aceasta despre ea -, începe: Nu ți-e rușine? Ce cauți cu inelul ăsta?, ca un cotcodac de ăsta bătut în cap. Așa a rămas până în zilele noastre! Deci din punctul meu de vedere, femeia era mai decentă decât veșmintele părintelui. Ce rău am fost acum! Și fata zice: Știți, părinte – mi-a crăpat obrazul, am crezut că mor! - eu trebuia să mă cunun astăzi, dar prietenul meu a murit intr-un accident acum două zile si am venit să vă rog să vă rugați pentru e. Inelul este inelul meu de logodnă cu el. Am vrut să zic: Măi, nesimțitule, măi nenorocitule, mâi! N-am putut să zic nimic, că în ciuda gurii mele mari, mi-o tin din când în când. Si-am ieșit afară. Mi se făcuse rău! Mi-a fost rău de rușine! Am crezut că acolo mor!”, a mai spus părintele în cartea ”Vindecările lui Hristos și vindecarea noastră”, citată de http://ortodoxia.me.
