Un bărbat în vârstă de 35 de ani, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, a fost reținut de oamenii legii. Aceștia au descoperit că bărbatul vindea droguri de mare risc de mai mulți ani.
Acesta era subofițer în cadrul ISU Iași, iar de mai mulți ani trăia o viață dublă, fiind atât salvator de vieți cât și traficant de droguri.
Cu toate acestea, scrie bzi.ro, bărbatul nu a ridicat niciodată semne de întrebare în rândul colegilor, fiind considerat un angajat exemplar, care își îndeplinea cu succes sarcinile de la locul de muncă, fiind angajat încă din 2007.
În urma descinderilor efectuate de către autorități, au ieșit la iveală mai multe infracțiuni comise de către angajat.
Cum a fost prins angajatul
Bărbatul în vârstă de 35 de ani participa la misiunile de stingere a incendiilor, la misiunile de descarcerare și se implica în toate competițiile sportive organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. Totodată, acesta îndeplinea și rolul de paramedic pe mașinile de intervenție SMURD.
Cu toate acestea, chiar dacă era un model la locul de muncă, oamenii legii au descoperit că acesta, împreună cu alți trei complici, vindea heroină unor clienți fideli, drog pentru care primea sume de bani cuprinse între 50 și 200 de lei.
Faptele angajatului ISU au ieșit la iveală în urma unor descinderi efectuate de către procurorii DIICOT Iași. Aceștia au găsit droguri și echipamente care erau folosite pentru pregătirea și distribuirea substanțelor interzise.
În urma perchezițiilor efectuate de către procurorii DIICOT, s-a decis ca bărbatul să fie reținut pentru o perioadă de 30 de zile.
Pe lângă această decizie, din informațiile apărute până în prezent reiese că subofițerul din cadrul ISU Iași a fost suspendat din funcția pe care o ocupa încă din anul 2007.