Actual· 3 min citire

Ordonanța lui Toader a declanșat blocajul în tribunale. Apel de urgență la CCR

Ordonanța lui Toader a declanșat blocajul în tribunale. Apel de urgență la CCR

Ordonanța lui Toader a declanșat blocajul în tribunale. Apel de urgență la CCR

Publicat19 oct. 2018, 15:05
Actualizat19 oct. 2018, 15:59

Curtea de Apel București intervine în scandalul Ordonanței care a modificat legile justiție, informează Realitatea TV. Judecătorii iau în calcul să sesizeze chiar ei Curtea Constituțională a României, cu privire la acest act normativ.

Un complet de la Curtea de Apel București ar putea decide azi dacă sesizează Curtea Constițutională în cazul OUG 92 aprobate luni de Guvern, privind modificarea Legilor justitiei.

Era de așteptat ca acest lucru să se întâmple: avocații apărării pot solicita, în virtutea noii Ordonanțe, ca procurorii DNA din dosarele de pe rol să fie recuzați din motivele prevăzute de OUG-ul lui Toader - faptul că nu au vechimea necesară, sunt detașați sau nu au ajuns la parchetul anticorupție prin concurs.

Președinta unui complet de judecată a pus în discuție vineri dacă trebuie sesizată CCR în cazul celebrului articol VII din OUG 92/2018. Este vorba de articolul care a fost în discuțiile membrilor CSM în această săptămână și care ar putea arunca în aer activitatea parchetelor.

Art. VII. - Procurorii care, la data intrarii in vigoare a prezentei ordonantei de urgenta, isi desfasoara activitatea in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si al Directiei Nationale Anticoruptie, precum si in cadrul celorlalte parchete, raman in functie in cadrul acestora, numai daca indeplinesc conditiile prevazute de Lenea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Ordonanța lui Toader deschide Cutia Pandorei pentru infractori

La cererea DNA, DIICOT și a Parchetului General, Consiliul Superior al Magistraturii a analizat Ordonanța lui Toader și a decis că efectele trebuie să se aplice doar în viitor. Numai că hotărârea CSM este doar o recomandare.

Deși el este cel care a avizat actul normativ, ministrul Justiției a lăsat responsabilitatea interpretării în curtea CSM. Prezent la ședință, Tudorel Toader chiar a votat ca ceilalți membri ai forului.

"Legea e lege și trebuie respectată de toată lumea", a spus machiavelic Tudorel Toader.

Specialiștii cred că diavolul se ascunde în detalii. Și că orice inculpat care consideră că, potrivit ordonanței, procurorii care îi investigheaza nu îndeplinesc noile criterii, se vor putea plânge in instanță. Exact ceea ce se întâmplă acum.

Este de așteptat ca CCR să ia o decizie cu privire la constituționalitatea unui articol din noua OUG, chiar în lipsa unei cereri de examinare venite de la Avocatul poporului, plecat în vacanță în SUA

"Dacă ați avea un dosar penal la DNA sau DIICOT și ați afla că procurorul care vă face zile fripte are o vechime de doar 7 ani, ați folosi sau nu ordonanța lui Tudorel Toader ca să scăpați de el? Eu mărturisesc sincer că da. L-aș contesta în instanță, invocând faptul că nu mai îndeplinește condițiile de a lucra la această unitate de parchet. Iar instanța nu are ce face cu recomandarea de ordin administrativ a CSM, ci va judeca după lege – indiferent dacă aceasta e bună sau proastă. Iar legea, în cazul de față, e chiar Articolul VII din ordonanța lui Tudorel Toader", spune jurnalistul Liviu Avram.

Prin urmare, dacă n-a reușit să-i scoată în bloc pe procurorii tineri din DIICOT și DNA, ministrul Justiției pare a reuși să-i scoată din dosare bucată cu bucată, printr-un instrument pe care el însuși l-a pus în mâna infractorilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News