Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că nu crede că poate exista vreun primar liberal "care să accepte să voteze un candidat la președinție pentru că acel candidat sau oameni din echipa lui îi dau bani".
"Eu nu cred că poate exista vreun primar al PNL care să accepte să voteze un candidat la președinție pentru că acel candidat sau oameni din echipa lui îi dau bani. Noi nu alegem un ministru de Finanțe care împarte bani sau un ministru al Dezvoltării care alocă resurse. Și, de altfel, orice resursă nu poate fi alocată decât în conformitate cu legea. Și sunt convins că toți colegii mei știu lucrul acesta. Sigur că pe vremea Ordonanței 55 mai erau unii care, la fel, recrutau primarii PNL ca să îi ducă în altă formațiune politică, cu sacul plin de promisiuni de bani sub formă de proiecte în PNDL 1. Dar eu nu pot să cred că există cineva în PNL care să aibă judecata afectată de astfel de considerații", a spus Orban, citat de Agerpres, la prezentarea Moțiunii "PNL - Forța Dreptei" în Comitetul Director Județean al PNL Bacău.
Ludovic Orban a mai spus că, în opinia sa, echipa câștigătoare e cea liberală.
"Alegeți președintele PNL! Aici nu e vorba de echipă mai câștigătoare sau mai puțin câștigătoare, singura echipă câștigătoare e echipa PNL, care a câștigat toate alegerile, mai puțin cele parlamentare, unde am avut condițiile defavorabile total", a arătat actualul liber al liberalilor.