Opt membri ai CNA - Viorel Vasile Buda, Radu Călin Cristea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Răsvan Popescu și Cristina Trepcea - spun, într-un comunicat de presă, că se delimitează categoric față de limbajul și comportamentul președintelui CNA, Laura Georgescu.
"Consiliul Național al Audiovizualului se delimitează categoric față de limbajul și comportamentul președintelui CNA, dna Laura Georgescu, în situații prin care a adus o gravă atingere imaginii instituției noastre și care au fost în atenția publică în ultimele luni", se spune în comunicatul semnat de cei opt membri ai CNA, potrivit mediafax.ro.
Potrivit comunicatului, cei opt membri ai CNA "se distanțează atât de atitudinea publică, cât și de limbajul nedemn" ale Laurei Georgescu, pe care le consideră inadecvate cu calitatea de membru al CNA, cu valorile și principiile Consiliului și cu poziția de șef al acestei instituții.
"CNA își afirmă credința în colegialitate, respect pentru partenerii din interior și din afara Consiliului, pentru decență și eleganță în funcționare și comunicare publică. Apreciem că, în toate contextele evocate de mass-media, dna Laura Georgescu s-a manifestat de o manieră care a umbrit străduințele noastre de a păstra CNA în sfera sa conferită de lege - aceea de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale", mai spun cei opt membri ai CNA.