Lia Olguța Vasilescu precizează că se aștepta la reacția președintelui Iohannis, în contextul în care acesta a refuzat să o numească ministru la Ministerul Transporturilor.
"Mi-am dorit foarte mult Ministerul Transporturilor, știam că pot să fac treabă acolo. Dacă vă uitați în cariera mea, peste tot am lăsat ceva în urma mea. Eu zic că eram foarte calificată pentru acest minister din punct de vedere al managementului pentru că la Craiova, de exemplu, când am fost primar, orașul a fost pe primul loc în absorbția de fonduri europene și știu că Ministerul Transporturilor are o problemă de această natură”, a spus Olguța Vasilescu.
Fostul ministru al Muncii a precizat că știa că poate fi respinsă.
„Am luat în calcul faptul că este posibil să fie respinsă numirea mea, am analizat această chestiune la partid, mi-am asumat. Nu a fost niciun fel de situație neașteptată pentru noi pentru că știam că președintele este un om ranchiunos și că nu îmi va ierta declarațiile pe care le-am făcut cu privire la domnia sa. Este un joc politic de care președintele profită”, a spus Vasilescu.
Olguța Vasilescu a adăugat că în ședința de BPN de marți seară „au fost mulți colegi ai mei care s-au exprimat că era mai bine ca să merg de la început la dezvoltare, având în vedere calificarea mea”.
„Nu a fost nicio secundă niciun lider împotriva acestei nominalizări. Dar, încă o dată, votul se dă în CEx”, a punctat ea.