Coronavirus - România: 205793 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

FOTO-VIDEO Alexandru Rafila, candidat pe lista PSD pentru alegerile parlamentare. De ce a intrat în politică

Thursday, 15 October 2020, 18:03 Sursă: realitatea.net

Autor: Ioana Stanescu

 

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentant al României la Organizatia Mondială a Sănătății, va candida pe listele PSD București la alegerile parlamentare, a anunțat joi președintele Marcel Ciolacu.

Potrivit discuțiilor din PSD, Alexandru Rafila va candida pentru un loc de deputat de București și va deschide lista PSD pentru Camera Deputaților.

Acesta a anunțat că nu a avut încă o discuție cu Gabriela Firea, care este președintele PSD București, dar că urmează să semneze adeziunea la organizația PSD în curând. 

Al. Rafila a mai explicat si de ce a ales politica și social-democratii în cadrul conferintei de presă la care a participat alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu. În plus, acesta a spus și care este unul din obiectivele sale ca viitor parlamentar: accesul tuturor românilor la servicii medicale gratuite.

„Mulțumesc pentru încredere. A fost un pas dificil pentru mine, dar am considerat că am experiență să pot să ajut această țară, nu neapărat Partidul Social Democrat. Trebuie să avem o legislație în domeniul sănătății care să facă posibil un deziderat: accesul universal la servicii de sănătate. Intoleranța, polarizarea fac imposibilă colaborarea. (...)

Cred că este important ca oameni care au o experiență să vină împreună pentru fiecare din domeniile pe care le cunosc si sa incerce o schimbare pentru România. Cred că viitoarele alegeri ar trebui să fie un motiv de reflecție astfel încât în viitorul Parlament să fie o înțelegere pentru proiecte. (...) Suntem membri ai unor partide și luăm decizii în interesul național și mai puțin al partidelor din care facem parte. (...) Trebuie să fim concentrați pe proiecte. Apartenența la un partid politic este o oportunitate să aducem schimbări în viața de zi cu zi”, a declarat Rafila.  

„Cunosc PSD și a fost o întâlnire deschisa, sincera si fara conditii si ce m-a determinat sa fac acest pas e ca dânsul (Marcel Ciolacu - n.red.) a inteles ca eu mai intai sunt medic si voi respecta intotdeauna lucrurile care tin de constiinta mea profesionala, si in al doilea rand sunt membru al Partidului Social Democrat”, a mai precizat Rafila, explicând de ce a ales social-democrații. 

El a declarat că a ales PSD și pentru că nu a mai primit o altă propunere, adăugând că a refuzat oferta altui partid de a candida la Primăria București, pentru că administrația locală nu este aria sa de expertiză:

„De ce PSD? Pentru că după această propunere nu am primit o altă propunere în acest sens și nu cred că apartenența la un partid trebuie să fie considerată o vină. Spectrul politic trebuie profesionalizat”, a mai spus Rafila.

Marcel Ciolacu i-a mulțumit lui Alexandru Rafila că s-a alăturat PSD, spunând că este nevoie de specialiști în Parlament pentru a face o legislație bună și că Guvernul liberal nu gestionează bine această pandemie.

„Îi mulțumesc domnului Rafila că s-a alăturat echipei noastre și sunt ferm convins că această luptă cu pandemia nu este una de conjunctură. Este o luptă de durată. Românii au nevoie de specialiști în Parlament ca să facă legislația pentru această luptă cu pandemia. Este clar că Guvernul actual nu gestionează această pandemie. De cele mai multe ori caută scuze sau caută vinovați. Oameni precum doctorul Rafila trebuie să se regăsească în viitor în Parlamentul României. Sunt convins că veți face tot ceea ce trebuie în Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu.

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL