Elveția a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să plătească peste 900 de euro daune unei cerșetoare din România, care a primit o amendă prea mare și a mai stat și în arest pentru că nu și-a permis să plătească, în urmă cu șapte ani.
Elveția a fost condamnată de CEDO să plătească daune morale unei femei din România, pentru că i-a aplicat o amendă prea mare pentru cerșetorie, pe un drum public din Geneva. Tânăra sancționată este născută în anul 1992, este cetățean român și are etnie romă.
„CEDO apreciază că sancțiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporțională nici în scopul luptei împotriva criminalității organizate, nici al celui ce vizează protecția drepturilor trecătorilor, rezidenților și proprietarilor de magazine", explică instituția judiciară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, relatează Agerpres.
Femeia de etnie romă, care avea 22 de ani la data amendării sale, ar fi analfabetă și a fost amendată, în ianuarie 2014, cu 500 de franci elvețieni (563 de dolari) pentru cerșetorie pe un drum public, în Geneva. Tânăra, care nu avea un loc de muncă și nu primea ajutor social, a stat în detenție timp de cinci zile pentru că nu a plătit amenda, potrivit swissinfo.ch..
„Plasată într-o situație de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnității umane, de a putea să-și exprime situația grea și să încerce să-și asigure nevoile de bază prin cerșetorie”, scrie CEDO în motivarea deciziei.
Prin urmare, Elveția a încălcat articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieții private și familiale și trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale, se mai arată în decizia CEDO.
Cerșetoria este interzisă în majoritatea celor 26 de cantoane elvețiene, dar asociațiile care lucrează cu cei fără un loc de muncă, oameni ai străzii care cerșesc spun că interdicțiile îi vulnerabilizează și mai mult pe aceștia, mai scrie swissinfo.ch.