Liderii Serbiei și Kosovo s-au acuzat reciproc că sunt responsabili pentru un nou eșec al discuțiilor purtate, astăzi, sub egida UE, în încercarea de a soluționa una dintre cele mai dificile conflicte teritoriale din Europa. Aceasta a fost a doua întâlnire a liderilor UE într-o lună, la Bruxelles. Relațiile dintre cei doi vecini din Balcani rămân complicate, la mai bine de 20 de ani de la separarea lor prin război.
„Reuniunea a fost dificilă și a demonstrat abordări foarte diferite ale celor două părți cu privire la normalizarea relațiilor dintre Kosovo și Serbia. Prin urmare, am făcut foarte puține progrese astăzi”, a afirmat Miroslav Lajcak, reprezentant al UE, relatează G4Media.ro.
Belgradul refuză să recunoască, în continuare, independența fostei sale provincii proclamată în 2008, la aproape 10 ani după război, care s-a încheiat când bombardamentele NATO au forțat forțele sârbe să se retragă, amintește AFP.
Președintele sârb Aleksandar Vucic l-a acuzat pe prim-ministrul kosovar Albin Kurti că respinge propunerile UE ce vizează în special intensificarea eforturilor pentru identificarea rămășițelor persoanelor dispărute în timpul războiului.
Albin Kurti și-a acuzat, la rândul său, interlocutorul că a respins „fără să citească” un acord de pace în șase puncte pe care el l-a propus.
În ciuda impasului, cei doi lideri au fost de acord să continue negocierile și să se întâlnească din nou în septembrie, a spus Lajcak.
UE și SUA au făcut presiuni asupra ambelor părți să reia discuțiile de la schimbarea conducerii în Kosovo.
Independența Kosovo a fost recunoscută de peste 100 de țări, printre care Statele Unite, care și-au păstrat o puternică influență după ce au condus intervenția NATO ce a forțat retragerea sârbă. Cu toate astea, Serbia consideră, în continuare, teritoriul drept provincia sa de sud, în vreme ce Belgradul se bucură de sprijinul Rusiei și al Chinei, mai arată sursa citată.