Actual· 6 min citire

Noi reguli pentru pensii în Planul Bugetar-Structural 2025 - 2031. Cresc contribuțiile la Pilonul II, se introduc noi metode de indexare

Noi reguli pentru pensii în Planul Bugetar-Structural 2025 - 2031

Noi reguli pentru pensii în Planul Bugetar-Structural 2025 - 2031

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 oct. 2024, 22:13

Creșterea contribuțiilor la Pilonul II, de la 4,75% la 6% până în anul 2031, digitalizarea sistemului de pensii private, introducerea unei noi reguli de indexare a pensiilor și reducerea pensionării anticipate sunt principalele măsuri incluse în Reforma pensiilor (R8) din Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025 - 2031, publicat vineri seara de Ministerul Finanțelor.

"Reforma, parte a PNRR-ului României, este concepută pentru a îndeplini obiectivele UE de consolidare a rezilienței sociale și economice, abordând totodată recomandările specifice de țară referitoare la îmbunătățirea administrației publice și la asigurarea viabilității pe termen lung a sistemului de pensii. Reforma sprijină obiectivele UE de echitate socială, în special în cadrul Pilonului European al Drepturilor Sociale, care prevede pensii adecvate pentru toți lucrătorii", se precizează în document.

Prima măsură inclusă în reformă vizează asigurarea sustenabilității fiscale a Pilonului II prin creșterea contribuțiilor de la 4,75% la 6% până în anul 2031. "Creșterea contribuțiilor la Pilonul II asigură viabilitatea financiară pe termen lung a acestui pilon. Aceasta răspunde direct recomandării specifice de țară (CSR) 2019.2 de a asigura sustenabilitatea sistemului public de pensii și viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii din Pilonul II. Creșterea contribuțiilor ajută la menținerea unui flux stabil de fonduri către sistemul de pensii private, garantând că viitorii pensionari vor primi pensii adecvate, fără a pune o presiune excesivă asupra finanțelor publice", se arată în document.

O altă măsură vizează digitalizarea sistemului de pensii private în vederea îmbunătățirii eficienței și calității administrației publice. Prin introducerea de instrumente digitale pentru gestionarea și monitorizarea pensiilor private, reforma reduce sarcinile administrative, îmbunătățește acuratețea datelor și accelerează timpii de procesare. Platformele digitale permit o mai bună coordonare între entitățile publice și private, facilitând monitorizarea în timp real a contribuțiilor, investițiilor și plăților.

"Aceasta se aliniază cu CSR 2020.4, care solicită îmbunătățirea eficienței și calității administrației publice și a predictibilității în luarea deciziilor, asigurând că atât guvernul, cât și furnizorii de pensii private pot lua decizii mai bine informate, bazate pe date precise și actualizate", se menționează în document.

De asemenea, Planul prevede și diversificarea investițiilor în cadrul sistemului de pensii din Pilonul II, deoarece asigură o mai bună protecție a fondurilor de pensii private împotriva volatilității pieței. Prin extinderea investițiilor pe diferite clase de active, reforma reduce riscul unor pierderi semnificative din cauza scăderilor de piață sau a șocurilor specifice unor sectoare. Potrivit MF, acest aspect este esențial pentru viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii din Pilonul II, abordând recomandarea specifică de țară CSR 2019.2 privind asigurarea sustenabilității acestor fonduri.

Europarlamentarul Daniel Buda explică: De ce plafonarea adaosului comercial va sufoca producătorii români

"Un portofoliu de investiții diversificat crește reziliența fondurilor de pensii, contribuind la protejarea economiilor pentru pensie ale contribuabililor", se menționează în documentul citat.

Reforma pensiilor vizează și introducerea unei noi formule de calcul pentru pensii noi și cele aflate în plată, cu scopul de a asigura sustenabilitatea fiscală a sistemului de pensii. "Parametrii formulei vor reflecta starea financiară a sistemului, asigurând că beneficiile nu depășesc capacitatea economică a țării. Reforma întărește principiul contributivității, legând nivelul pensiilor de contribuțiile făcute de-a lungul vieții de muncă. De asemenea, interzicerea creșterilor ad-hoc ale pensiilor fără măsuri fiscale compensatorii previne creșteri nesustenabile ale cheltuielilor cu pensiile, contribuind la predictibilitatea și responsabilitatea fiscală", se arată în Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025 - 2031.

O altă măsură a Reformei prevede introducerea unei noi reguli de indexare a pensiilor pentru a se asigura că majorările sunt realizate "pe baza unor criterii clare, stabilite prin lege, și nu din motive discreționare sau politice". Aceasta contribuie la sustenabilitatea fiscală, asigurând că creșterile pensiilor rămân accesibile și previzibile.

Reducerea semnificativă a oportunităților de pensionare anticipată, în special pentru beneficiarii de pensii speciale - altă măsură - abordează unul dintre factorii cheie care au creat presiune fiscală asupra sistemului de pensii. Reducerea pensionărilor anticipate asigură sustenabilitatea financiară și menținerea unei forțe de muncă active, relevă sursa citată.

Nu în ultimul rând, reforma întărește principiul conform căruia pensiile trebuie să fie proporționale cu contribuțiile. Astfel, sistemul de pensii rămâne echitabil și sustenabil, asigurând că beneficiile reflectă câștigurile și contribuțiile din timpul vieții active.

"Cheltuielile cu asistența socială au în vedere o creștere moderată a acestei categorii de cheltuieli în perioada 2025-2031 urmată de o indexare a cheltuielilor pentru restul perioadei de prognoză", se precizează în document.

Alerta economică: Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după nouă luni din acest an

În ceea ce privește Reforma pensiilor speciale (R9), aceasta are ca obiectiv recalibrarea sistemului de pensii prin introducerea unei noi formule de calcul, revizuirea regulilor de indexare a pensiilor, restrângerea posibilităților de pensionare anticipată și promovarea unei vieți active prelungite.

"Această reformă, specificată în PNRR al României, este menită să îmbunătățească sustenabilitatea fiscală a sistemului de pensii, să asigure echitatea și să abordeze recomandările de țară privind eficiența administrației publice și sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii publice", potrivit Planului.

Reforma interzice crearea de noi categorii de pensii speciale și le simplifică pe cele existente, reducând complexitatea și discrepanțele din sistem. Această măsură contribuie la echitatea socială și reziliența economică prin alinierea beneficiilor la capacitatea financiară a sistemului.

De asemenea, prin măsura de calculare a pensiilor speciale pe baza principiului contributivității, vechimii și ajustării veniturilor se asigură că pensiile speciale sunt corelate cu contribuțiile și vechimea profesională, eliminând discrepanțele dintre pensiile speciale și cele publice, asigurând o echitate a acestor venituri.

Reforma mai prevede plafonarea pensiilor speciale la venitul obținut în perioada de contribuție. "Introducerea unui plafon pentru pensiile speciale astfel încât să nu depășească veniturile obținute în timpul perioadei de contribuție asigură echitate fiscală și sustenabilitate, eliminând dezechilibrele și nemulțumirile publice din sistemul de pensii", se precizează în Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025 - 2031.

Comunitatea LGBTQ anunță un mare marș mâine, în plină sărbătoare ortodoxă. Simion: „Parada este o provocare, dar noi ne rugăm pentru ei”

Planul bugetar-structural pe termen mediu are ca scop sprijinirea extinderii perioadei de ajustare a deficitului bugetar de la patru la șapte ani și combină reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu reforme suplimentare.

Conform sursei citate, deficitul bugetar estimat pentru 2024, după metodologia ESA, va de 7,9% din PIB, nivel de la care se va proiecta traiectoria de ajustare a acestuia.

Planul Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu a fost prezentat în dezbatere publică în data de 16 octombrie a.c. în Consiliul Național Tripartit. De asemenea, în data de 25 octombrie a avut loc consultarea cu reprezentanții mediului de afaceri la sediul Ministerului Finanțelor, precum și cu structurile asociative ale autoritaților publice locale în sistem videoconferință.

Acesta urmează să fie transmis săptămâna viitoare Comisiei Europene, care și-a dat acordul de principiu pe el, au precizat, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

Cum ne pot fi ascultate telefoanele. Scandal pe serviciile capabile să urmărească locațiile a sute de milioane de utilizatori

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News