Premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul va aproba în ședința de joi noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare la 1 iulie. Printre acestea se numără redeschiderea târgurilor și talciocurilor din țară, cu respectarea normelor de siguranță sanitară.
”Noi am prezentat deja aceste măsuri în Hotărârea CNSU, vreau doar să readuc aminte, pentru că am fost prin țară și este o întrebare despre târguri și talciocuri și așa mai departe: se redeschid de la 1 iulie, bineînțeles, în funcție de normele de securitate, de siguranță, dar se redeschid toate de la 1 iulie. Decizia o vom lua joi în ședința de guvern”, a anunțat Cîțu, marți, la postul public de televiziune.
Premierul a fost întrebat dacă se vor mai relaxa condițiile și în ceea ce privește portul măștii de protecție.
”Încă nu am primit propuneri în acest sens, poate, dacă... să se umble la ceea ce înseamnă spațiu închis în birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate - avem acum cinci persoane. Nu am primit încă o propunere, dacă primesc o propunere și este bine fundamentată, nu aș avea o problemă cu acest lucru”, a răspuns șeful Guvernului.
”Până la urmă, dacă sunt vaccinate toate persoanele într-un birou, este normal să aibă niște beneficii dacă s-au vaccinat”, a adăugat Cîțu.