Actual· 2 min citire

Multe instituții publice subordonate Primăriei Sectorului 5, fără autorizație ISU - Bilanțul primarului

Multe instituții publice subordonate Primăriei Sectorului 5, fără autorizaţie ISU - Bilanțul primarului

Multe instituții publice subordonate Primăriei Sectorului 5, fără autorizaţie ISU - Bilanțul primarului

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 ian. 2024, 18:09

Primăria Sectorului 5 anunță că în urma unor verificări efectuate la solicitarea edilului Cristian Popescu Piedone s-a constatat, că aproape 60 de școli, 32 de agenți economici, patru centre de servicii sociale și șapte piețe nu au autorizație ISU.

Reprezentanții autorității locale au scris, vineri, 12 ianuarie, pe Facebook, că edilul Cristian Popescu Piedone a solicitat aparatului de specialitate din subordine o situație referitoare la existența autorizației ISU a tuturor agenților economici, a instituțiilor de învățământ, a centrelor din cadrul DGASPC Sector 5 și a piețelor, iar în urma centralizării verificărilor reiese că, dintre cele 61 de licee, școli, grădinițe și creșe, 59 nu dețin autorizație ISU.

Dintr-un număr total de 204 de agenți economici care își desfășoară activitatea în Sectorul 5, 32 nu au autorizație ISU, printre care se numără hypermarketuri, clinici medicale și stații de alimentare cu carburanți.

Dintre cele 17 complexe de servicii sociale pentru adulți și copii din cadrul DGASPC Sector 5, patru nu dețin autorizație ISU. Dintre cele șapte piețe, niciuna nu are autorizație ISU.

Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 a transmis o informare către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Cei depistați fără autorizație ISU nu au nici autorizație de funcționare din partea Primăriei Sectorului 5.

Din dispoziția primarului Cristian Popescu Piedone, aparatul de specialitate a elaborat un proiect de hotărâre aprobat în Consiliul Local, ce va fi implementat în 2024, privind lucrările de investiții, inclusiv proiectare și asistență tehnică, în vederea obținerii avizelor și/sau autorizațiilor de securitate la incendiu pentru unitățile de învățământ din sector. Pentru opt dintre acestea a fost demarată procedura de încheiere a unui contract pentru efectuarea lucrărilor pentru obținerea autorizației ISU. Totodată, din bugetul local 2024, proiecte similare vor fi elaborate și în privința clădirilor DGASPC Sector 5, aflate în subordinea Consiliului Local și a piețelor din Sectorul 5.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News