Misterul stâncii din România care se mișcă singură noaptea. Cum este posibil așa ceva?

În tradiția locului, se crede că stânca ar fi blestemată după ce, de-a lungul anilor, de la înălțimea s-au aruncat sau au căzut în gol zeci de oameni, dovadă fiind crucile de fier ridicate în vârf sau în jurul acesteia.

Oamenii locului mai spun că stânca se mișcă în fiecare noapte pentru că diavolul vrea să fugă cu ea, dar nu reușește. Noapte de noapte, stânca se mută, fie pe stânga, fie pe dreapta, căci se pare, diavolul nu a încetat să încerce să o ia și să o ascundă în adâncurile apelor pentru a putea stăpâni lumea, și nu reușește decât să o urnească doar câțiva centimetri.

O explicație pentru elucidarea misterului ar putea fi iluzia optică ce se crează din cauza măririi sau micșorării debitului apelor. Fenomenul natural ar fi la baza senzației de deplasare a Pietrei Dracului.

„În anul 1949 învățătorul Pristavu a vrut să se urce pe vârful stâncii. Dar tocmai atunci când a crezut că a atins culmea, ultima piatră de care s-a agățat s-a desprins, iar el a căzut și a murit”, își amintește profesorul pensionar Dorel Rusu, fost primar al comunei Poiana Teiului în primii ani după revoluție, citat de Adevărul.

După ce s-a sfătuit cu preotul paroh Vasile Păvăleanu, primarul a dispus să fie montată în vârful stâncii o cruce ca să alunge duhurile rele.

„De atunci, toți creștinii care trec prin acest loc își spun o rugăciune-n gând, după care-și fac semnul crucii”, mai spune Dorel Rusu.

Pentru că în vârful stâncii a crescut un tei, stânca a fost denumită și Piatra Teiului.

Diavolul a pierdut pariul cu Dumnezeu

Despre una din legendele Pietrei Teiului a scris și Alecu Russo în secolul XIX. Se spune că stânca își schimbă locul în fiecare noapte, iar atunci când dracul vine la ea, toate focurile din localitățile vecine se sting și toate animalele, de la păsări la patrupede, tac.

Legenda spune că stânca solitară a apărut după un pariu dintre diavol și Dumnezeu. Dracul s-a lăudat că va fura o bucată de stâncă de pe vârful Muntelui Ceahlău, într-o noapte, și până dimineața va deveni stăpân peste omenire.

,,Un zgomot grozav se auzi și umbra zvâcni în picioare... Diavolul (căci el era), își desfăcu aripile, ridică dintr-o clătinătură stânca și pluti o clipă deasupra Ceahlăului. Se îndreptă spre valea Bistriței - când o chemare ascuțită sună în văi. Era cântecul de veghe al cucoșului... Și pentru că noaptea e a diavolului numai decuseară până la cântători, pierzând puterile, diavolul se cutremură, își descleștă ghearele și stânca căzu greu” (Alecu Russo).

Și Alexandru Vlahuță preia o legendă despre Stânca Dracului în ,,România pitorească” care spunea că Aghiuță, supărat pe auriul Bistriței a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, așa că urcând pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan și legându-l de-a fedeleșu’ s-a pogorât cu el în puterea nopții către valea Bistriții”.

Cântatul cocoșilor l-au prins pe Scaraoțchi coborând spre vale furios acesta ,,zbughind-o la naiba” și lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului). O altă legendă vorbeste despre un căpcăun care fura fetele din sat și le ducea pe platoul muntelui, unde le transforma în stane de piatră cu înfățișări ciudate.