Actual· 2 min citire

Ministrul Justiției - Stelian Ion: "Guvernul României a ieșit de sub zodia Ordonanței 13. Nu mai avem acea emoție că se dau ordonanțe pe justiție”

Stelian Ion - ministrul Justiției

Stelian Ion - ministrul Justiției

Scris de Monica Vasilescu Publicat: 30 dec. 2020, 21:28

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, miercuri, că Guvernul a fost nevoit să adopte ordonanța de urgență potrivit căreia se amână intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători care judecă apelurile în instanțe, fiind vorba "de o chestie tehnică ce ține doar de buna administrare a actului de justiție".

"Guvernul României, după cum știți încă de anul trecut, a ieșit de sub zodia Ordonanței 13, este foarte clar că nu mai avem acea emoție că se dau ordonanțe pe justiție care să scoată lumea în stradă. În seara aceasta am fost nevoiți să adoptăm o ordonanță care se referă la aplicabilitatea unui articol din Legea 304 din 2004, referitor la organizarea judiciară. Însă este vorba de un articol unic, este vorba de o chestie tehnică ce ține doar de buna administrare a actului de justiție.

Dacă nu ar fi intervenit de urgență prin această modalitate a Ordonanței de Urgență, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispozițiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecători și aveam o mare problemă în instanțele judecătorești, atât în privința proceselor civile, cât și penale. Ca atare, am primit din partea Consiliului Suprem al Magistraturii, care este garantul independenței justiției, o solicitare de a interveni de urgență în plan legislativ, pentru a nu se crea blocaje inacceptabile în sistemul judiciar", a precizat Stelian Ion, după ședința de Guvern.

"De aceea, dacă ar fi intrat de la 1 ianuarie această prevedere, ar fi produs, cu siguranță, blocaje, iar în final ar fi avut de suferit justițiabilii, procesele începând să dureze foarte, foarte mult. Ca atare, luând în considerare solicitarea expresă a Consiliul Superior al Magistraturii, toate argumentele pe care ni le-au expus membrii acestui consiliu, de asemenea, faptul că ulterior, proiectul de ordonanță de urgență a fost avizat și de către Consiliul Superior al Magistraturii și de către Consiliul Legislativ, văzând că în Parlamentul României nu există posibilitatea tehnică pentru a adopta prin lege această modificare, mai erau foarte puține zile și pe acest calendar, de la învestirea acestui Guvern, pe acest calendar era absolut imposibil să se adopte o lege respectând toate termenele legale, ca să poată intra în vigoare până la 1 ianuarie 2021, am ales această soluție, de a adopta o ordonanță de urgență", a explicat ministrul Justiției.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News