Aproximativ 15.000 de persoane s-au adunat sâmbătă în Ingușia, o republică rusă din Caucazul de Nord, pentru a protesta față de publicații occidentale care-l reprezintă pe Mahomed, potrivit autorităților, la o săptămână de la atacurile de la Charlie Hebdo, potrivit Mediafax.
La Magas, o capitală regională din Ingușia, mulțimea a protestat "față de caricaturile Profetului, islamofobia și insultarea credințelor musulmanilor", a declarat pentru AFP serviciul de presă al Guvernului regional care a autorizat manifestația.
Președintele acestei republici musulmane Iunus-Bek Evkurov a catalogat caricaturile drept "un extremism de stat din partea câtorva țări occidentale" și a deplâns faptul că autoritățile "încearcă să-i ridice pe credincioșii diverselor religii și naționalități unii împotriva altora", citat într-un comunicat postat online pe site-ul administrației regionale.
Rusia a salutat inițial marșul istoric oragzanizat duminică la Paris împotriva terorismului, dar numeroase publicații și oficiali se distanțează acum de solidaritatea mondială pe care continuă să o provoace atacul comis săptămâna trecută la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morți.
Astfel, Autoritatea rusă pentru supravegherea presei Roskomnadzor a îndemnat vineri presa rusă "să se abțină să publice" caricaturile cu Profetul Mahomed publicate de Charlie Hebdo.
Caricaturile sunt "împotriva normelor etice și morale stabilite de secole de coabitare între diverse popoare și confesiuni religioase" pe teritoriul Rusiei, a apreciat organul de cenzură într-un comunicat.
Altă manifestație împotriva caricaturilor este prevăzută pentru luni, în republica vecină Cecenia.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov i-a catalogat pe autorii caricaturilor cu Mahomed niște "persoane fără valori spirituale și morale" și a dat asigurări că 500.000 de persoane vor participa la manifestația de luni.