Mihai Nesu, fostul fotbalist al Stelei, a vorbit despre referendumul pentru familie, care va avea loc în acest weekend, și și-a argumentat convingerile.
Mihai Nesu are acum 35 de ani și este încă în scaun cu rotile după ce, pe 10 mai 2011, și-a fracturat coloana cervicală, la un antrenament.
Fostul fotbalist a făcut o afirmație incredibilă, înaintea referendumului pentru familie: "În Grecia, s-a aprobat căsătoria persoanelor de același gen și după puțin timp a picat la ei un incendiu imens".
"Omul e singura ființă de pe pământ care, prin ceea ce face, riscă să-și producă singur dispariția. Deși e singura ființă capabilă să judece. Au fost strânse semnături de la trei milioane de români pentru referendum, e o șansă mare să rămânem pe drumul cel bun. Dacă nu se revizuiește legea asta și rămâne așa vagă, o să ajungem să vrem să ne căsătorim cu televizorul, cu mașina de spălat, cu alte alea și alți ăia. Doamne ferește!
E lăsat de Dumnezeu ca un bărbat să se căsătorească cu o femeie. Altfel, apar repercusiuni și se alege praful. Și de noi, și de ei, fiindcă noi, oamenii, suntem legați unii de alții. Dragostea lăsată de Dumnezeu nu e cea a celor ce susțin promovarea homosexualității, a schimbărilor de gen. Sau să-ți fie luat copilul de acasă, cum s-a întâmplat în Canada, fiindcă fiind băiat i-ai spus că e băiat și nu l-ai lăsat să aleagă el ce este. Niște enormități.
În Evanghelie au mai fost lucruri ce au depășit măsura și mila lui Dumnezeu și s-au sfârșit foarte tragic. Uite în prezent. În Grecia, s-a aprobat căsătoria persoanelor de același gen și după puțin timp a picat la ei un incendiu imens. OK, anual la greci sunt incendii, dar n-au fost atât de puternice. Nu e de joacă! Tot ce nu e de la Dumnezeu moare! Nu poți să-ți faci poftele la infinit", a explicat Mihai Neșu pentru Libertatea.
Românii sunt așteptați la urne, pe 6 și 7 octombrie, la referendumul pentru redefinirea familiei. PSD a susținut că va face doar acțiuni de informare, în timp ce ALDE, PNL și UDMR și-au îndemnat simpatizanții să voteze "conform conștiinței". USR s-a opus referendumului.
Întrebarea la care alegătorii vor răspunde cu "DA” sau cu "NU" este: "Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”
Ce înseamnă votul "DA"
Votul "DA" înseamnă că sunteți de acord că o familie se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie
Ce înseamnă votul "NU"
Votul "NU" înseamnă că sunteți de acord că o familie va fi reprezentată de un cuplu format din două persoane de același sex.
SONDAJ Realitatea.net: tu cum vei vota? RĂSPUNDE AICI!
.