Actual· 2 min citire

Mesajul lui Putin din Piața Roșie pentru SUA, Marea Britanie și Franța

Mesajul lui Putin din Piața Roșie pentru SUA, Marea Britanie și Franța

Mesajul lui Putin din Piața Roșie pentru SUA, Marea Britanie și Franța

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 mai 2015, 12:13

Președintele rus Vladimir Putin a mulțumit sâmbătă Marii Britanii, Franței și SUA pentru contribuția lor la victoria contra Germaniei naziste în 1945, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Șeful statului rus a avut o intervenție cu ocazia paradei militare și a celorlalte ceremonii de marcare a 70 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, desfășurate sâmbătă în Piața Roșie din Moscova.

'Mulțumesc popoarelor Marii Britanii, Franței și SUA pentru participarea lor la victorie. Le mulțumesc diferitelor țări antifasciste care au luat parte la luptele contra naziștilor, în rândurile rezistenței și în clandestinitate', a declarat președintele rus, înaintea păstrării unui minut de reculegere în memoria victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sâmbătă seară, sunt prevăzute concerte și focuri de artificii în mai multe zone ale capitalei ruse. Festivitățile de la Moscova au loc într-un context diplomatic tensionat între Rusia și Occident. Puținii responsabili europeni aflați sâmbătă în capitala rusă nu asistă la parada militară, așa cum este cazul șefului diplomației franceze Laurent Fabius.

Paradă mamut la Moscova de 9 mai. Tancul minune s-a defectat la lansare

Rusia sărbătorește sâmbăta cea de-a 70 aniversare a Zilei Victoriei, când Uniunea Sovietică a învins Germania nazistă cu cea mai mare paradă militară organizată vreodată.

La Moscova, sute de militari si vehicule de razboi sofisticate au umplut Piata Rosie, unde se asteapta ca ceremoniile sa inceapa la ora locala 10.00. Ziua Victoriei este sarbatorita cu mare fast in toate colturile Rusiei.

In total, peste 16.000 de soldati, aproape 200 de unitati de vehicule militare si circa 140 de elicoptere si avioane de razboi vor lua parte la ceremoniile-mamut, potrivit datelor prezentate de Ziare.com.

Kremlinul profita de ocazie pentru a defila pe strazile Moscovei cu cele mai noi echipamente militare, printre care si un tanc de ultima generatie, cel mai bun fabricat vreodata in Rusia, toate sfidand Occidentul, care boicoteaza marele eveniment.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News