Familiei domnului Corneliu Vadim Tudor
Îndurerată familie,
Am primit cu tristeţe vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în viaţa publică românească, mai ales după anul 1990.
Om credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va rămîne în memoria românilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite în susţinerea propriilor sale convingeri.
În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dvs. şi toţi cei care l-au cunoscut, rugăciunea pentru el şi pomenirea lui cu recunoştinţă rămîn legătură de iubire mai tare decît moartea şi mîngîiere pentru suflet.
Ne rugăm Mîntuitorului Iisus Hristos, Biruitorul Morţii şi Domnul Vieţii, Care ne spune: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!" (Ioan 11, 25), să aşeze sufletul lui Corneliu Vadim Tudor împreună cu drepţii, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvîntări pentru familia îndurerată,
DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* * *
A fost una dintre personalităţile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu bune şi cu mai puţin bune. Şi-a urmărit consecvent proiectul lui politic, chiar şi atunci cînd, din dorinţa de a se face înţeles, mesajul lui naţionalist era exagerat. Şi-a iubit cu ardoare ţara, cum puţini pot s-o facă. (…) Un om complex, care nu poate fi judecat superficial. Prin tot ceea ce a făcut, şi-a găsit locul în Istoria României post-decembriste.
ION ILIESCU,
fostul preşedinte al României
* * *
În ultimii 25 de ani am colaborat mult (n.r. cu Vadim), în calitate de parlamentari și senatori ai României. Eram apropiați încă de pe timpul când eram prim-ministru. Iubea mult oamenii, în special cei în nevoie. Încerca să rezolve totul. O mare personalitate, un om de cultură, o persoană complexă. Sigur, mulți îl acuză de atacuri asupra lor. Asta era și pe fondul acestei boli teribile, diabetul. El era un om extraordinar de sensibil, nu ținea dușmănie. Din când în când mai venea pe la mine și discutam. Ne-am auzit la un telefon în urmă cu o lună de zile. Condoleanțe pentru această pierdere, nu numai familiei, ci întregii țări.
NICOLAE VĂCĂROIU,
fostul prim-ministru al României
* * *
Condoleanţe familiei lui Corneliu Vadim Tudor.
VICTOR PONTA,
prim-ministru
* * *
Dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor lasă un mare gol în viaţa politică românească, în cultura românească, în publicistica românească. N-a fost uşoară colaborarea nici a mea, nici a altor colegi cu Vadim. Era un om cu o personalitate deosebită. A fost uneori cam aspru în exprimări, dar acesta a fost felul lui de a fi.
GHEORGHE FUNAR,
fost secretar general al PRM
* * *
Am petrecut ani buni cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor şi, în mod cert, simt, acum, că am pierdut o parte din viaţa mea, cu toate amintirile care sînt legate de această parte a vieţii.
LUCIAN BOLCAŞ,
fost vicepreşedinte PRM
* * *
Ce blestem o fi pe poporul acesta de toţi oamenii de cultură valoroşi se sting în sărăcie?
Am deschis televizorul şi am văzut breaking news: A MURIT VADIM TUDOR. Am trăit un sentiment ciudat pe care nu cred că îl pot descrie. De neîncredere, de refuzarea situaţiei, de tristeţe şi confuzie. Tot nu îmi venea să cred. A venit Loredana şi mi-a cerut să îi povestesc o amintire despre el. Nu îmi venea niciuna. Vid. Şi îmi era necaz că, după 17 ani de stat în PRM şi în apropierea lui, nu sunt în stare să îi dau trei vorbe. M-am mobilizat şi mi-am adus aminte una. Vadim nu spunea niciodată că merge să doarmă. El se odihnea. Şi nu suporta ca vreun colaborator să doarmă. Dacă te suna la 3 sau la 5 dimineaţă, şi cam asta era intervalul orar, pentru că lucra noaptea, şi îndrăzneai să spui că dormi, te alegeai cu o teorie că ţara are nevoie de politicieni lucizi, care stau de veghe şi se preocupă de soarta ei, că îţi venea să îţi iei câmpii.
Povestindu-i asta Loredanei, mi-am amintit că am acasă o biblioteca întreagă de la Vadim. Volumele scrise de el, cu autograf pentru mine, pentru mama, pentru copil sau care îi plăceau, pur şi simplu. Mergea la librărie, se aproviziona cu zeci de cărţi şi dacă remarca una, în mod expres, se întorcea şi cumpăra câte 10 exemplare pe care le făcea cadou parlamentarilor, în special celor care îl scoseseră din sărite şi îşi vărsase nervii pe ei. A doua zi îi părea rău şi îi chema să le dea cartea, vorbindu-le ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Când am ajuns acasă, azi, am început să caut prin bibliotecă volumele de la el. Pe fundal, îi auzeam la emisiunea lui Ciutacu pe Codrin Ştefănescu şi Lucian Bolcaş. Povesteau lucruri pe care nimeni dintre cei care nu i-au stat în preajma nu le-ar înţelege. Că nu era un om rău. Se ambala, jignea, a doua zi îi părea rău, te suna ca şi cum nu se întâmplase nimic şi îţi mai dădea o sarcina. Apoi venea cartea. Sau un semn de carte. Sau o moneda reprezentând vreun voievod. O muzicuţă. Ceva... În rest, era jovial, îi plăceau glumele şi să povestească despre orice. Nu îl prindeai nepregătit pe vreun subiect. Lucram la doctorat şi mă lăudăm cum îl traduc eu pe Pareto, dând să explic cine e persoana. Mi-a vorbit despre teoria elitelor atât de aplicat că am rămas cu gura căscată. „La naiba! L-a citit în altă limba!“
În timpul emisiunii, mi-a telefonat şi Ion Manzana, fostul lider de grup PRM din Camera Deputaţilor. Avea lacrimi în glas. Ne sunase recent Vadim pe amândoi şi rememoram discuţia. Ne gândeam ce forţă a avut partidul în 2000 şi ce oameni erau în parlament din partea PRM. Pe lângă vedetele Loghin şi Dolănescu, erau intelectuali de marca: Mihai Ungheanu, Gheorghe Buzatu, Lucian Bolcaş şi aripa tânăra, noi, croiţi pe acelaşi calapod: nervoşi, naţionalişti, cu replică la orice. Înainte să plec din partid, Vadim, căruia îi spusesem, mă prezenta lui Nicolae Văcăroiu: „Preşedinta organizaţiei de tineret. A vrut să plece din PRM, dar sângele apă nu se face“. Parţial a avut dreptate. Sângele a rămas acelaşi, dar am plecat. Din motive pe care i le-am scris şi le-a înţeles, având în vedere că am fost printre puţinii care a scăpat de „botez“ după dezertare.
Gata! Am găsit şi ultima carte pe care mi-a făcut-o cadou înainte să părăsesc PRM: „Isabelle Bricard - Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii“...
