Actual· 2 min citire

Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Din spitale lipsesc iar citostaticele

Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Din spitale lipsesc iar citostaticele

Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Din spitale lipsesc iar citostaticele

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 oct. 2015, 17:28

Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Este vorba despre pacienții diagnosticați cu cancer care au nevoie de transplant cu celule stem. Pentru că din spitalele din întreaga țară lipsesc iar citostatice, bolnavii sunt trecuți pe listele de așteptare și speră ca statul să le dea medicamentele până nu va fi prea târziu. Sau, dacă au bani, își cumpără singuri tratamentul. Numai că prețul acestuia ajunge la aproape 1.500 de euro și puțini și-l permit.

Bolnavii de cancer care au nevoie de transplant sunt disperați. Statul nu le asigură tratamentele care ar trebui să fie gratuite.

"I-au dat un bilet pe care scrie Alkeranul 7 fiole. Până nu găsesc medicamentul n-o să-i facă transplantul. Maică-mea are 61 de ani, nu mi se pare la 61 de ani că ești o legumă și ai dreptul să mori", a afirmat fiica unei bolnave de cancer

Ca să trăiască, femeia este nevoită să își cumpere tratamentul.

"În Belgia și în Germania costă 200 de euro o fiolă. Am făcut un credit. Nu m-am așteptat să ne trateze așa. Am sunat și în Italia și cei de la oncologie Bologna mi-a zis că așa ceva nu există în nicio țară. Să nu-ți dea oncologia tratamentul în cauză. Ei nu cred că se poate întâmpla așa ceva", a mai spus acesta.

Probleme sunt în spitalele din mai multe județe.

"România are o proastă politică a medicamentului, din toate punctele de vedere. Pornind de la prețuri, ritmicitatea în aprovizionare, controlul volumului de piață al medicamentelor, întârzierea în introducerea pe listă a unor medicamente", a spus Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților.

Din birourile ministerului Sănătății lucrurile nu par atât de grave. Întrebat de reporterii Realitatea TV despre această situație, un secretar de stat a fugit pe holurile Parlamentului.

"Nu am datele acum. Dar lipsesc două citostatice din spital", a spus Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Ulterior, Ministerul Sănătății a transmis un punct de vedere oficial. Autoritățile spun că 50 de cutii de Alkeran se află pe stoc în depozit, în procedura de verificare a calității, procedură care se va încheia în aceste zile.

Criza citostaticelor este nerezolvată de patru ani, în ciuda promisiunilor făcute de guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News