Actual· 5 min citire

Mămăliga, un medicament minune. Bolile pe care le tratează

Mămăliga, un medicament minune. Bolile pe care le tratează

Mămăliga, un medicament minune. Bolile pe care le tratează

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 dec. 2018, 17:42

Mămăliga este un aliment destul de des întâlnit în meniul oricărui român. Banala mâncare poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor și a pietrelor la fiere.

Mămăliga este un aliment destul de des întâlnit în meniul oricărui român. Banala mâncare poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor și a pietrelor la fiere.

Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificație, numit de specialiști „prietenul intestinului subțire”. Disprețuit pe nedrept, acest medicament tradițional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât și celui care suferă de boli grave. Cura cu mămăligă este foarte sănătoasă, hrănește organismul și curăță intestinele.

Susține ficatul și intestinele

Un aliment tradițional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiștilor, fără a i se putea găsi o contraindicație. Fierturile de porumb au fost apreciate încă din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns să fie considerate hrana săracilor.

Studiile recente au scos în evidență faptul că media de viață a triburilor amerindiene care se hrăneau cu porumb crud sau fiert era mult mai mare decât a altor comunități învecinate, cărora le lipsea din dietă acest aliment. În boabele de porumb au fost descoperite substanțe derivate ale acizilor arahidic și palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului.

Acești acizi se absorb în intestin cu mare ușurință, fără a suferi transformări chimice, doar în proporție de 22%-28%. Ajunși în sânge se transformă în hidroxiacizi, care vor purifica sângele de unele substanțe toxice. Efectul detoxificant al substanțelor din porumb ușurează efortul ficatului de neutralizare a substanțelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficiențe și ciroze hepatice. La populațiile unde se consumă zilnic terci de mălai, incidența bolilor hepatice este de 10 ori mai mică, iar copiii au o dezvoltare mai bună.

Scade cu 60% riscul de probleme psihice

Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncții tiroidiene. De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentrația de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză și, implicit, de infarct.

Mai mult, banala mămăligă revitalizează funcțiile sexuale, în special feminine. Rezultatele cercetărilor românești efectuate de antropologi în regiunea Bran-Rucăr (unde mămăliga e mai des pe masa românilor) arată că 9% dintre femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană intensă, manifestată și prin prelungirea vieții sexuale chiar și după vârsta de 72 de ani. De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător și de longevitate.

Cataplasmele, panaceu universal

Tratamentele pe care ni le făceau bunicile noastre în copilărie ne vindecau și ne fereau de utilizarea abuzivă a antibioticelor. Mămăliga era la loc de cinste printre leacurile vechi. Pentru durere în gât și răceală se pun pe o tablă încinsă două linguri cu mălai și se stă cu nasul deasupra fumului produs, amestecând continuu. În plus, se bea seara înainte de culcare un terci, ca o mămăligă subțire, în care se pune o bucățică de unt. A doua zi vă veți simți infinit mai bine.

În popor, unul dintre adjuvantele cu o eficiență incredibilă în pneumonie este tot faimoasa mămăligă românească. Se lasă să se răcească, atât cât poate suporta pielea, după care se întinde pe zona pieptului într-un strat de două degete pe torace și se ține 15 minute, după care se înlătură, iar pielea se șterge cu un tampon înmuiat în spirt camforat. Cataplasma cu mămăligă caldă e bună și în bronșite, gripă, tuse cronicizată. Aceeași aplicație se face în zona rinichilor, pentru tratarea colicilor renale și a nefritelor, pe zona inferioară a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite și cistite.

De folos în gastrita hiperacidă și ulcer

Mămăliguța e utilă și celor care suferă de obezitate, deoarece acest aliment conferă o senzație de sațietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziția sa. Studiile de specialitate au arătat că la persoanele care consumă regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie, cum ar fi îngrășarea, somnolența, lipsa de tonus fizic și mental, sunt reduse considerabil. Gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității, și o acțiune ușor calmantă, sedativă. Studiile de nutriție și biochimie alimentară au arătat că mămăliga consumată frecvent ameliorează și afecțiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruațiile dificile cu sângerări abundente, anexita și metroanexita, litiaza renală și hepatita.

Turtă, terci și bulz

Mălaiul se poate prepara în multe feluri: turtă în spuză, mălai în țest (mălăiaș), mălai în tavă, terci, păsat, bulz, chitac sau cocârțău. Porumbul ca atare se mai mănâncă și fiert (în oală), fript (la spuză) sau făcut floricele (la tigaie). Mămăliga e și ea de două feluri: pripită și fiartă.

Cea pripită se prepară punând mălai puțin câte puțin în apa sărată fierbinte, așa încât mămăliga să fiarbă în mod egal toată. Fierberea durează mai puțin decât la cea vârtoasă. În acest caz, mălaiul se pune tot dintr-o dată în apa sărată, se lasă să fiarbă până încearcă de mai multe ori să dea în foc, ca laptele. Atunci se sparge cu făcălețul. La sate, mămăliga vârtoasă nu se taie cu cuțitul, ci cu sfoară. Terciul de mălai nu e altceva decât mămăligă pe jumătate lichidă, pe care o mâncau copiii cu plăcere cu felii de brânză sau cu zeamă de prune. Păsatul este tot un fel de terci, însă mălaiul din care e făcut e mai grunjos, mai mare și mai tare. Cocoloșul sau bulzul se face din brânză învelită în mămăligă și coaptă apoi pe cărbuni. În unele locuri, mălaiul se amestecă împreună cu dovleac fiert.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News