Legea 234 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a fost declarată neconstituțională, joi. Legea conferea un statut special limbii ruse. Hotărârea este definitivă.
”În Republica Moldova, conținutul unei asemenea legi constituie o chestiune sensibilă. Curtea Constituțională este în afara dezbaterilor politice. Subliniez că orice hotărâre a Curții Constituționale trebuie analizată prin prisma argumentelor pe care le oferă: fără ură și părtinire”, a menționat Președintele Curții, Domnica Manole, într-o conferință de presă susținută după anunțarea deciziei.
”Hotărărea este definitivă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac”, a mai precizat aceasta.
Proiectul de lege privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a fost inițiat de socialiștii Vasile Bolea, Bogdat Țîrdea și Andrian Lebedinschi. Legea a fost votată în a doua lectură cu votul a 55 de deputați, la ședința plenară din 16 decembrie, fiind susținut de deputații PSRM și deputații platformei ”Pentru Moldova”.
Potrivit legii, angajații instituțiilor de stat erau obligați să discute, să ofere informații și să asigure traducerea avizelor, certificatelor și a oricărui tip de documente în limba rusă dacă cetățenii solicitau acest lucru.
La ședința de joi a Curții Constituționale, deputatul socialist Vasile Bolea a pledat pentru necesitatea legii, motivând că rusa este una dintre limbile folosite pe larg în societatea moldovenească. Mai mult, a spus acesta, toate documentele de importanță națională și toate actele juridice sunt traduse, implicit, și în limba rusă.
De cealaltă parte, deputații Octavian Țîcu și Dinu Plângău au susținut că legea este neconstituțională pentru că este discriminatorie față de reprezentanții altor etnii care locuiesc în Republica Moldova, potrivit agora.md
În analiza sesizărilor depuse, Curtea Constituțională a precizat că s-a raportat la art. 13 din Constituția țării.
”Limbii ruse nu i se conferă statut aparte pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Președintele Curții, făcând referire la rezultatele recensământului din 2014, când 77,87% din populația țării a declarat că vorbește limba română și doar 9,39% limba rusă. Datele de atunci arătau și că 4,08% din populație vorbește limba găgăuză, 3,82% - limba ucraineană și 1,48% - limba bulgară.
Singurul care a făcut opinie separată este judecătorul Vladimir Țurcan, fost deputat socialist.