Imunologul Radu Ciornei este de părere că un lockdown între 10 decembrie și 10 ianuarie ar putea salva mii de vieți
”Cu acest grad de ocupare în ATI, a trimite școala și absolut tot ce se poate în online și munca de la domiciliu sunt o obligație. Ceea ce fac astăzi guvernanții prin neinstituirea stării de urgență la acest grad de încărcare în spitale și rată de decese este genocid. Eu cred că un lockdown între 10 decembrie și 10 ianuarie, ce va fi hulit și de comercianți, și de multe alte categorii, poate salva câteva mii de vieți, până în luna aprilie. (...) Vor muri pentru ca școlile să fie deschise și să putem să umplem sacii de Crăciun, că ei sunt sacrificați pentru binele economiei, României, turismului (...)”, a scris imunologul pe contul său de Facebook.
În plus, suceveanul susține că procentajul de 60% vaccinați în rândul angajaților din școli este obținut printr-o metodă ”neștiințifică, aberantă, arbitrară de condiționare a începerii școlii de vaccinarea profesorilor nu are nicio bază științifică”.