Actual· 1 min citire

Kievul le cere ucrainenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare

Centrala electrica

Centrala electrica

Scris de Dan Istratie Publicat: 15 oct. 2022, 22:30

Autoritățile ucrainene le-au cerut sâmbătă cetățenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare de la periferia Kievului, relatează DPA.

"Vă rog să vă încărcați telefoanele mobile și acumulatorii acum, înainte de venirea serii", le-a transmis clienților său furnizorul de energie Ukrenerho, care le-a mai cerut oamenilor să își pregătească cina mai repede decât de obicei, pentru a reduce până la ora 23.00 volumul de electricitate consumat.

Compania a precizat că a făcut acest apel deoarece electricitatea va trebui deviată de pe liniile de înaltă tensiune pe linii mai puțin puternice și că ar putea fi nevoie de opriri de urgență ale alimentării cu energie în cazul în care consumul ar creștere puternic.

"Teroriștii încearcă să ne distrugă stațiile electrice deoarece vor să lase fără electricitate cât mai mulți oameni în același timp", a transmis compania pe Facebook.

În contextul în care Rusia continuă bombardamentele, țintind în special infrastructura de furnizare a energiei și a apei, compania a raportat un nou atac sâmbătă, fără a preciza unde a avut loc acesta exact.

Sâmbătă seară, Statul Major al Ucrainei a anunțat că a înregistrat patru atacuri aeriene și cu rachetă ale Rusiei în cursul zilei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News