Iranul a acceptat să reconecteze camerele de supraveghere în mai multe situri nucleare și să crească ritmul inspecțiilor, a declarat sâmbătă directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), revenit de la Teheran, relatează AFP.
"Am ajuns la un acord pentru ca sistemele de supraveghere și camerele să funcționeze din nou", a afirmat Rafael Grossi în fața jurnaliștilor pe aeroportul din Viena.
Acest lucru ar trebui să se întâmple "foarte curând", la finalul unei reuniuni tehnice, a precizat el, în timp ce comunicatul publicat împreună cu Organizația iraniană a energiei atomice (OIEA) rămâne vag.
În plus, numărul de vizite ale inspectorilor AIEA la uzina subterană de la Fordo, unde au fost depistate recent particule de uraniu îmbogățit la un nivel de 83,7% apropiat de pragul bombei atomice, va crește cu 50%.
Rafael Grossi s-a întors dintr-o vizită de două zile la Teheran, unde a avut întâlniri la cel mai înalt nivel, între care și cu președintele iranian Ebrahim Raisi.
Republica islamică a limitat puternic inspecțiile și a deconectat camerele de supraveghere anul trecut, într-un context de deteriorare a relațiilor între Iran și puterile occidentale.
"Am stopat hemoragia de informații" de care dispune AIEA, a estimat Grossi. În aceste ultime luni, în lipsa unei supravegheri suficiente, AIEA a precizat că nu mai este în măsură să garanteze caracterul pașnic al programului nuclear iranian.
"Este foarte, foarte important (...) în special în perspectiva resuscitării acordului" din 2015, care limita activitățile nucleare ale Iranului în schimbul unei ridicări a sancțiunilor internaționale.
Negocierile pe această temă au intrat într-un punct mort în vara lui 2022.
Ele au început în aprilie 2021 la Viena între Teheran și statele părți (China, Rusia, Regatul Unit, Franța și Germania), cu participarea indirectă a SUA, dar ele sunt blocate din august 2022.
Acordul, cunoscut sub acronimul JCPOA, este muribund după retragerea SUA decisă în 2018 de președintele Donald Trump.
Iranul a început de atunci să se retragă progresiv din angajamentele sale.
Stocul său total de uraniu îmbogățit se ridica astfel la 3.760,8 kg la data de 12 februarie (față de 3.673,7 kg în octombrie), respectiv de peste 18 ori limita autorizată de JCPOA, potrivit calculelor AIEA.