INSP: O nouă actualizare a definițiilor de caz pentru COVID - criteriile care confirmă pozitivarea. Simptomele care trebuie să te trimită la medic

Criteriile clinice care se au în vedere într-un caz COVID sunt: tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei (lipsa mirosului), ageuziei (pierderea gustului) sau disgeuziei (distorsionarea simțului gustativ). Simptome și semne adiționale mai puțin specifice pot include cefalee (dureri de cap), frisoane, mialgii (dureri musculare), astenie, vărsături și/sau diaree.

Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil, precizează INSP.

Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

Sunt considerate criterii epidemiologice cel puțin unul dintre următoarele: contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului; rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.

Cazurile COVID se clasifică astfel:

* caz posibil - orice persoană care întrunește criteriile clinice

* caz probabil - orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic

* caz confirmat - orice persoană care întrunește criteriile de laborator

Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile, arată INSP.

* caz probabil de infecție cu VOC Omicron - persoana cu rezultat pozitiv la NAAT sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2 și una dintre următoarele: eșec la detecția genei S sau rezultat pozitiv la screening de variantă pentru mutațiile caracteristice VOC Omicron sau este contact al unui caz probabil sau confirmat cu VOC Omicron

* caz confirmat de infecție cu VOC Omicron - persoana cu rezultat confirmat prin secvențiere pentru VOC Omicron

Contactul direct este definit ca:

*** persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

*** persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

*** persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);

*** persoană care a avut contact față în față cu un caz de COVID-19 la o distanță mai mică de 2 metri și cu o durată de minimum 15 minute;

*** persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute și la o distanță mai mică de 2 metri;

*** persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție.

"Orice persoană care a purtat masca/ echipamentul de protecție corespunzător și a respectat distanțarea fizică nu este considerată contact direct", reamintește INSP.

Clasificarea cazurilor de COVID-19 ca infecții asociate asistenței medicale trebuie să țină cont de perioadele de incubație cunoscute la acest moment, respectiv numărul de zile până la debutul simptomelor, sau până la testul de laborator pozitiv (indiferent care este primul), după admiterea într-o unitate sanitară (în ziua 1), evaluarea sursei, prevalența COVID-19 în instituție/secție, contactul cu cazuri cunoscute din comunitate sau din unitatea medicală, precum și orice alte date care indică în mod plauzibil sursa infecției.

În acest sens pot exista următoarele situații:

* caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate:
- simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere;
- debutul simptomelor în zilele 3 - 7 și o suspiciune puternică de transmitere în comunitate

* caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată:
- debutul simptomelor în ziua 3 - 7 după admitere, cu informații insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie

* caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital:
- debutul simptomelor începând cu a 8-a - a 10-a zi de la internare;
- debutul simptomelor în ziua 3 - 7 și o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistența medicală acordată

* caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital
- debutul simptomelor în ziua mai mare sau egală cu 10 după internare.

Există și situația în care apar simptome caracteristice COVID-19 care debutează într-un interval de 10 zile de la externarea dintr-o unitate sanitară (de exemplu, reinternare), situație în care sursa de virus poate fi comunitară sau nedeterminată. În această situație evaluarea finală trebuie să țină cont de particularitățile cazului, arată INSP.

Decesul cauzat de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relație cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie cu germen identificat prin hemocultură etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportat ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menționat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.