Actual· 2 min citire

INCREDIBIL! Un sat din România are 28 de biserici!

INCREDIBIL! Un sat din România are 28 de biserici!

INCREDIBIL! Un sat din România are 28 de biserici!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 mar. 2014, 20:48

O localitate din judetul Prahova este pe cale sa intre in Cartea recordurilor. Aici sunt nu mai putin de 28 de biserici.

Valea Plopului din județul Prahova este o localitate ciudată. Are numai 300 de familii, dar nu mai puțin de 28 de biserici!, potrivit KanalD.ro.

Preotul s-a gândit că, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, cel mai bine ar fi să înalțe lăcașuri de cult. Așa se face că peste tot în sat vezi turle: lângă școală, în curțile oamenilor, la răscruci de drumuri, dar și pe dealurile și văile din zonă.

La prima vedere Valea Plopului este un sat de munte ca oricare altul. La fiecare pas însă descoperi turle de biserică. Nu doar numărul mare de biserici este surprinzător, ci și modul în care au fost construite.

"Am construit pentru copii, o biserică la studenți, am construit o biserică la un azil, în satul meu natal, unde a fost nevoie", a declarat Nicolae Tănase, preot Valea Plopului.

Părintele a vrut ca fiecare dintre lăcașuri să fie un simbol, o învățătură. Astfel, una dintre cele 26 de biserici construite în ultimii 15 ani este dedicată copiilor avortați după revoluție și până în prezent.

Dacă la început sătenii s-au mirat de bisericile care se înălțau una după alta, acum s-au obișnuit și se mândresc cu ele.

Numărul mare de biserici face ca în Valea Plopului să fie mai tot timpul sărbătoare, pentru că oamenii prăznuiesc hramul lăcașurilor de cult.

Reprezentanții Patriarhiei Române spun că nu este niciun păcat ca preotul Tănase să slujească în toate cele 26 de biserici.

Nicolae Tănase a construit în Valea Plopului și o tabără pentru copii orfani, unde trăiesc peste 200 de copii abandonați din toată țara. În tabără vin să nască și tinerele izgonite de acasă. Și tot aici și-au găsit adăpost și femei care au fost victimele traficului cu persoane.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News