Un incendiu devastator a cuprins o hală de deșeuri din Sibiu. Fumul este vizibil de la distanțe mari iar autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert către populație.
Un incendiu a izbucnit la o hală de deșeuri situată în zona industrială de vest a Sibiului, fiind degajări mari de fum.
ISU Sibiu intervine de urgență în municipiul Sibiu în zona industrială de vest pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o hală de deșeuri.
Incendiul se manifestă cu flacără și degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați, anunță sursa citată.
La fața locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, două autoscări, două autospeciale de primă intervenție și comandă, două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și o autocisternă.
Mesaj RO-ALERT către populație
Preventiv, a fost transmisă o avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum.
La incendiu intervine și o echipă de la Garda de Mediu Sibiu.
Nu sunt înregistrate victime, nici persoane care au nevoie de asistență medicală.
Cinci persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție.