Alte 30 de amenzi, în valoare de 38.000 de lei, au fost date de jandarmii bucureșteni după mitingul AUR de la Parlament, astfel că, în total, s-au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 118.500 de lei. Jandarmii au precizat că, în cazul agresării lui Ludovic Orban, au fost date patru amenzi la tot atâtea persoane, iar în cazul parlamentarului UDMR Csoma Botond, și el agresat la manifestare, au fost date șase sancțiuni, în valoare de 19.500 de lei, la patru persoane. Verificările continuă.
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat, miercuri, că în legătură cu mitingul AUR din 10 mai, au mai fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38.000 de lei.
Astfel, în total a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală privind săvârșirea faptei de tulburare a ordinii publice și au fost date 117 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 118.500 de lei.
”În cazul agresării domnului Orban Ludovic, au fost identificați patru contravenienți, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare. În cazul celui de-al doilea parlamentar, au fost identificați 4 contravenienți, pentru aceștia fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.500 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare”, a precizat Jandarmeria București.
Potrivit sursei citate, în continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârșit abateri de la cadrul legal în vigoare.
Sancțiunile au fost date în urma mitingului neautorizat organizat de AUR, în 10 mai, la Palatul Parlamentului.