Actual· 1 min citire

Iarnă în toată regula, în județul Maramureș. În zonele montane, zăpada are aproape 40 de centimetri

Foto arhivă

Foto arhivă

Publicat8 dec. 2021, 10:23
SursăRealitatea

Stratul de zăpadă căzut în timpul nopții de marți spre miercuri a ajuns la 37 de centimetri la stația meteorologică Izer din Munții Pietrosul Rodnei. Traficul rutier pe toate drumurile naționale, județene și comunale din Maramureș se desfășoară în condiții de iarnă.

Stratul de zăpadă căzut în timpul nopții de marți spre miercuri a ajuns la 37 de centimetri la stația meteorologică Izer din Munții Pietrosul Rodnei, a informat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă.

"Stratul de zăpadă măsura până la 37 cm la stația meteo Iezer. (...) În zona montană înaltă a nins, în rest au căzut precipitații mixte sub formă de ploaie și lapoviță", a spus Dan Bucă.

Potrivit acestuia, traficul rutier pe toate drumurile naționale, județene și comunale din Maramureș se desfășoară în condiții de iarnă.

"Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este curat și umed, cu excepția DN18, în Pasul Prislop, unde între km 165 și km 181 se găsește pe partea carosabilă un strat de zăpadă frământată, care are grosimea de până la 1 cm. Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu 21 de utilaje și au împrăștiat 142 tone de material antiderapant. Pe sectoarele de drumuri județene angajații de la societatea Drumuri și Poduri Maramureș au acționat cu 17 utilaje și au răspândit 164 tone de material antiderapant. Cerul este acoperit, vizibilitatea în trafic este bună", a mai precizat Dan Bucă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News